Parcurgînd mesajele cuprinse în diverse forumuri din Internet, se pot observa - în registrul familiar juvenil al românei vorbite-scrise - multe noutăţi, dar şi surprinzătoare persistenţe ale unor fenomene mai vechi. O lungă discuţie despre legitimitatea şi utilitatea copierii (în Forum ComputerGames, 2001) permite să se constate frecvenţa destul de ridicată cu care apar, în limbajul tinerilor, formele fără sufixul -ez ale verbului a copia; mai ales la conjunctiv, la persoanele I şi a II-a singular şi a III-a singular şi plural - “eu am dat ieri teza la mate şi... a trebuit... să copii”; “nu e chiar aşa uşor să copii”; “am observat că multă lume preferă să copie la examene sau în general”; „şi ei au reuşit să copie pe la unele examene” - dar şi la indicativ prezent - „se copie formate de emisiuni”; „se copie negativele” etc. E drept, alţi participanţi la discuţie folosesc formele cu -ez, singurele recomandate de DEX şi DOOM: „eu... copiez la multe”; “e bine să copiezi... îţi protejează neuronii”; „la noi... se copiază pe rupte”. De-a lungul schimbului de mesaje, variaţia formelor pare a fi neglijată sau tolerată; de două ori este totuşi invocată norma, într-o acţiune de autoreglare lingvistică în care intervine şi competiţia dintre interlocutori. În Internet, în ciuda unei extreme proliferări a inovaţiilor şi a erorilor şi a unei generale relaxări a normelor, apelurile la corectitudinea lingvistică nu sînt rare; vorbitorii iau asupra lor sarcina corectării reciproce. Rezultat al cunoştinţelor dobîndite în şcoală, competenţa teoretică relativă în domeniul normativ devine în genere „lingvistică populară”: acţionînd împotriva devierii, dar adesea cu argumente atacabile ştiinţific, diferite de cele ale specialiştilor. În cazul dat, o intervenţie ironică ridiculizează forma copii, evocînd omonimia sa (grafică) cu pluralul substantivului copil: “Se pare că unii dintre