O virgulă aşezată unde trebuie poate schimba, se ştie, un document de o mie de pagini. În cazul cărţii lui Liviu Vălenaş, se recuperează istoria unei conjuncţii care a salvat sute de mii de destine. Semnând în ultimii ani mai multe opuri de convorbiri cu figuri reprezentative ale veacului (Gheorghe Barbul, Ion Pantazi ş.a.), autorul domiciliat la Nürnberg îl întâlneşte de această dată pe Alexandru Danielopol, fiul fiziologului Daniel Danielopol şi al Piei Pillat, soră a poetului – moştenitor, în consecinţă, şi al genei Brătienilor. Danielopol devine, încă din copilărie, fiul de suflet al lui Nicolae Titulescu, sub influenţa căruia se formează în anii de studii. Are astfel ocazia de a asista la întâlniri importante ale diplomatului, printre care cele cu Maxim Litvinov, ambasadorul URSS.

Una dintre temele cărţii este deja prezentă. Alexandru Danielopol devine martorul direct al obsesiei lui Titulescu pentru asigurarea juridică a graniţelor României Mari. Or, în anii ’30, singura provincie descoperită din acest punct de vedere este Basarabia, în dispută cu URSS. Merită subliniat că, aparent naivă azi, politica tratatelor acţionează totuşi în spiritul epocii. Dacă ea se va dovedi repede ineficace în faţa totalitarismelor, iată un fapt care nu poate cădea, nici pe departe, în sarcina exclusivă a lui Titulescu, cât a întregii lumi interbelice. Interesantă este şi caracterizarea pe care Alexandru Danielopol o face mentorului său, din care exclude determinanta politică – adăugând în schimb naivitatea visătorului. Spre deosebire de Liviu Vălenaş, nu-i va contesta însă şi spiritul vizionar. Căci dacă tratatele nu au, în pofida intenţiilor, un caracter definitiv, nu se poate nega totuşi utilitatea lor practică şi valoarea ca argument istoric.

Tema centrală a cărţii o constituie, dincolo de toate acestea, activitatea lui Alexandru Danielopol în Co