* Radu Pavel Gheo, Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a, Editura Polirom, colecţia "Ego", prefaţă de Liviu Antonesei .
Cînd se va scrie o istorie literară a acestei amestecate perioade de după 1989, cu greu se va putea face abstracţie de o subspecie a jurnalisticii, la limita autoficţiunii, amestec de reportaj şi memorialistică "la cald". În feluri diferite, cu mai mult sau mai puţin umor, livrîndu-şi direct sau contrafăcîndu-şi personajul, această zonă dublu-jurnalistică (diaristică, dar şi ziaristică) cuprinde autori diferiţi, precum Dima Bicleanu, Cristian Bădiliţă, Florin Oncescu sau, mai recent, Radu Pavel Gheo. Recunosc, întotdeauna m-au stupefiat jurnalele de tinereţe, publicate imediat, urgenţa de a mărturisi cît timp lucrurile (şi oamenii) nu s-au limpezit. Dar, pînă la urmă, motivaţia grabei contează, siguranţa că prin povestire (sau notaţie) lucrurile se clarifică şi capătă un sens. Iar în cazul cărţii de reportaje americane a lui R.P. Gheo lucrurile stau chiar aşa: autorul nu aşteaptă, cum s-ar zice nu internalizează experienţa, pentru că ce se vede la suprafaţa (interfaţa culturală) a celor două lumi între care se vede aruncat nu îi stimulează nici un resort interior de a se avînta mai încolo. Povestindu-şi "anul american" - într-o serie de schiţe antropologice şi de teoria mentalităţilor cu pretext jurnalistic, de un umor nebun -, R.P. Gheo vorbeşte, de fapt, despre Românica părăsită, despre valorile ei, cîte au mai rămas, despre prieteni şi străini, despre suprafeţe impenetrabile şi feudalisme orientale tîrzii. Plecarea (prin cîştigarea celor "două loturi" la Loteria Vizelor) şi întoarcerea (clară din prima clipă) nu sînt veritabile dileme. S-ar zice că autorul (R.P. Gheo) îşi trimite personajul (R.P. Gheorghiţă), însoţit de o sensibilă şi tenace Alină, într-o aventură cu final ştiut, într-o paranteză incitantă de unde se vă
