Fericită ţara ce pune preţ pe cultură! Şi care e în pas cu lumea, cu ultimele cuceriri! Ştim cu toţii că bibliotecile şcolare nu au bani ca să-şi împrospăteze stocul, că TVA-ul pe tipărituri e la fel de mare ca pentru băuturile cu benzoat de sodiu, că munca scriitorului e plătită la fel cu cea a gunoierului. Dar, ce contează, epoca hîrtiei a trecut, secolul 21 aparţine Internetului! De la Sfinţii Decembrişti Petru şi Ion pînă azi, nu a existat ministru al Învăţămîntului care să nu promită că va conecta toate şcolile din ţară la magistralele informaţiei. Că nu s-a întîmplat chiar aşa, treacă-meargă, în timp am aflat care e secretul succesului politic: să promiţi totul în campanie, iar în timpul mandatului să dai vina pe sinistra moştenire. Totuşi, să nu fim răi, există şi şcoli săteşti care au beneficiat de această atingere a modernităţii. Au primit cîteva calculatoare (de multe ori depăşite), li s-a făcut proba în prezenţa unui sobor de preoţi, părinţii au dat flori şi caltaboşi celor de la minister, după care lucrurile au intrat în normal. Boxele s-au ars. Cîteva programe s-au blocat. Din lipsă de experienţă, s-au mai procopsit şi cu cîte un virus. Din păcate (că de! ne-a trebuit capitalism), depanarea costă bani. La sfîrşitul primei luni, directorii şcolilor (mă refer la cele din mediul rural) s-au trezit cu nişte note de plată imposibil de achitat fără contribuţia nu prea entuziastă a aceloraşi părinţi. Drept care calculatoarele au fost reduse la stadiul de maşini de scris. Nu pentru multă vreme, căci stocul de hîrtie s-a isprăvit şi el. Între instalarea apei în toaleta şcolii şi instalarea conexiunii cu universul, directorii nu prea au de ales. Asta ca să nu mai pomenim alte fleacuri precum: repararea tavanului (printr-o pilă la SC Construct-sau-cam-aşa-ceva SA), deficitul de manuale gratuite şi alternative, goana după suplinitori, zugrăvitul, lemnele pent