convorbire cu Andrei PLEŞU

De cînd sînteţi membru al CNSAS, ce aţi aflat despre Securitate văzînd-o mai de aproape? Nu am aflat lucruri esenţialmente noi. Adică nu pot să spun că, în urma întîlnirilor pe care le-am avut cu foşti turnători sau cu foşti ofiţeri de Securitate, imaginea mea despre această instituţie s-a modificat radical. Singurul lucru, care nu este nou, dar care capătă un accent în plus faţă de ceea ce ştiam, ar fi următorul: toate contactele avute arată că experienţa interioară a regretului, a privirii retrospective care analizează şi judecă e inexistentă. Adică am descoperit o specie de om care nu poate asuma sub nici un chip ideea de culpă, care nu este dispus să se autoevalueze, să facă un bilanţ cît de cît corect al vieţii lui: are, dimpotrivă, o amplă colecţie de scuze, explicaţii şi justificări, de natură să-l scoată din cauză. Cazurile în care a existat căinţă sincer exprimată se numără pe degetele de la o mînă. Aşa cum i-am cunoscut eu pe aceşti oameni, fie turnători, fie ofiţeri, au paşaportul de iad în buzunar. Interioritatea lor e nulă; ai zice că sînt oameni fără subconştient. Care sînt justificările. Au servit patria? Discursul foştilor ofiţeri sună cam aşa: noi n-am făcut decît să slujim patria. Asta e o variantă. Altă variantă este: ne-am făcut meseria; o meserie ca oricare alta; nu poţi să te superi pe cineva că a fost brutar sau tîmplar. Asta e: am fost securist aşa cum alţii au fost tîmplari. Sigur că în orice meserie sînt oameni care muncesc cu zel şi oameni care muncesc fără nici o plăcere. Şi nu contest că or fi existat şi în Securitate unii care au muncit fără plăcere, care nu au făcut cu toată inima ce au făcut. În general, toţi se agaţă de acest argument: eram plătit, asta era încadrarea mea. Admit că cei care vorbesc de "apărarea patriei" pot avea oarecare credibilitate în măsura în care au lucrat în contrainforma