Remember 28 august 1963 Astăzi sînt patruzeci de ani de la discursul lui Martin Luther King din Washington, "I have a dream..." ţinut la Washington, pe treptele Memorialului Lincoln, în faţa a 200.000 de oameni. E cumva neaşteptat cînd ne gîndim că acum patruzeci de ani America era încă o ţară în care democraţia era ceva schizofrenic şi fals. În care Luther King a fost ucis pentru că milita pentru nişte drepturi care, în viziunea noastră de azi, sînt de la sine înţelese. America e încă foarte tînără, dar e foarte dinamică. S-au întîmplat multe în aceşti patruzeci de ani. Ce s-a întîmplat în aceşti patruzeci de ani în România, în care Vadim Tudor e acelaşi, înainte şi după 1989? (Asta ca să iau un exemplu doar.) Avem aceeaşi vînă tînără ca şi americanii, o să putem face la fel de mult ca ei, în patruzeci de ani? Sînt fraze în faţa cărora miştocăreala noastră postmodernă, cea de toate zilele, păleşte, şi un pic din ceea ce am simţit (pentru atît de scurt timp) în timpul revoluţiei române, ne "revizitează": "Visez că, într-o zi, această naţiune se va trezi şi va trăi de-adevăratelea conform crezului său: «Considerăm că acest adevăr este de la sine înţeles: toţi oamenii se nasc egali». Visez că, într-o zi, pe dealurile roşii din Georgia, copiii foştilor sclavi şi ai foştilor proprietari de sclavi vor putea să stea, împreună, la o masă a frăţiei. Visez că, într-o zi, chiar statul Mississippi, azi un deşert sufocat de căldura nedreptăţii şi a opresiunii, va fi transformat într-o oază de libertate şi dreptate. Visez ca cei patru copii ai mei să trăiască, într-o bună zi, într-o naţiune în care nu vor fi judecaţi după culoarea pielii, ci după caracterul lor. Acesta este visul meu de astăzi." Horia MARINESCU

horia@utanet.at O dependenţă gravă: insulina "Viaţa altora ne pare întotdeauna mai

uşoară pentru că n-o trăim ."

Marguerite Yourcenar Gustam în tăcer