Christiaan Barnard, daca traia si crea in Romania zilelor noastre, n-ar fi putut deveni profesor universitar, ba nici macar conferentiar, ca Mircea Beuran. El ar fi avut nevoie de un anumit numar de Christiaan Barnard, daca traia si crea in Romania zilelor noastre, n-ar fi putut deveni profesor universitar, ba nici macar conferentiar, ca Mircea Beuran. El ar fi avut nevoie de un anumit numar de articole publicate, de lucrari si comunicari stiintifice. Erau absolut necesare si cateva volume, de autor. Calitatea operelor fiind greu de masurat obiectiv, pentru acordarea titlurilor stiintifice, la noi, conteaza cantitatea. Nu stiu cum e in alte domenii, dar in medicina noutatile nu prea mai sunt la indemana autorilor romani. Tot ce se putea descoperi cu o eprubeta si o lupa, s-a descoperit deja. Pentru cercetarea de varf e nevoie de investitii de sute de milioane de dolari. Ca urmare, majoritatea cartilor sunt, de fapt, colectii de citate dupa autorii occidentali, care conduc, la ei acolo, colective de cercetatori cu bugete cat ale unui spital judetean, pe cinci ani. Nici in clinica nu sunt diferente: terapiile moderne au fost standardizate, iar eficienta lor e verificata de ani buni, in Occident. Serban Bradisteanu a invatat sa opereze la Viena, unde transplant cardiac se face de 20 de ani. Va descoperi el, in Urgenta, cat sa umple o carte originala? Falsa nevoie este acoperita, deci, in buna parte, prin falsuri. Putem spune care sunt acceptabile si care nu? Ca sa raspunda, Comisia Universitatii de Medicina se foloseste tot de o metoda cantitativa: numara cate cuvinte sunt copiate si cate sunt inlocuite cu perifraze. Astfel, cartile repovestite de medicii romani, cu vorbele lor, sunt OK, nu pot fi acuzate de plagiat. E bine pentru medic, dar rau pentru student, caci rezulta tomuri greu de digerat, cu digresiuni nesfarsite, cu un text stufos si bruste schimbari de regist