Emilia Popescu. "Sunt un om fericit. Nu-mi mai doresc decat sa pot pastra ce mi-a daruit Dumnezeu". Ploua cu galeata in ziua aceea si eu credeam ca vom amana interviul. Dar Emilia apare pe usa cu un zambet senin, imi spune ca Tico a salvat-o de la inecul in apele de pe strazile Bucurestiului, dar ca...
Emilia Popescu
"Sunt un om fericit. Nu-mi mai doresc decat sa pot pastra ce mi-a daruit Dumnezeu"
Ploua cu galeata in ziua aceea si eu credeam ca vom amana interviul. Dar Emilia apare pe usa cu un zambet senin, imi spune ca Tico a salvat-o de la inecul in apele de pe strazile Bucurestiului, dar ca i-a trebuit o ora sa gaseasca o parcare. "Cine e Tico?" Masinuta ei caramizie, cu care a navigat prin garlele pluvioase ale orasului. Stie sa faca haz de necaz Emilica si sa se bucure de orice! Oriunde apare, explodeaza veselia si exuberanta. Fie ca joaca pe scena Teatrului de Comedie in spectacolul "A douasprezecea noapte" (unde alaturi de Stefan Banica jr. si de alti asi ai scenei declanseaza torente de ras), fie la televizor, in scheciuri dansante si muzicale, sau in parc, cu fetita ei, Mariuca, in jur se starnesc sarbatori. Ai senzatia ca si natura se bucura de harul actritei, atat de iubita de toti. Cum o fi reusind Emilia Popescu sa-si pastreze tonusul pe orice vreme?, ma intreb.
Frunze ude, amintiri...
- Pe tine, ploaia si ploile vietii nu te deprima?
- Dimpotriva, ploaia ma face fericita. De cand ma stiu, ador sa ma plimb in ploaie. La liceu, ieseam in Herastrau cu colegele, dupa ploaie, si adunam frunze ude, ruginii. Pe unele le mai am si astazi si chiar presate isi mai pastreaza ceva din parfumul de odinioara. Pe mine ploaia ma linisteste, ma elibereaza de apasarile vietii. Totul e sa gasesti supapele de eliberare, care pentru mine sunt ploaia si muzica. Si in copilarie cantam cu mare placere la pian cand
