- Editorial - nr. 191 / 30 Septembrie, 2003 Pe diverse cai ne-a ajuns in mana scrisoarea presedintelui Uniunii Mondiale a Ungurilor, Pátrubány Miklos, trimisa, la 4 septembrie 2003, maghiarilor din Ardeal. Daca pana acum mai erau printre noi si semeni precum Toma Necredinciosul, cel dispus sa creada numai dupa ce vede semnele cuielor supliciului lui Iisus, daca mai existau insi care sa puna in cumpana, pentru ca si indoiala este omeneasca, faptul ca, intr-adevar, se pregateste ruperea unei parti din teritoriul national romanesc, pentru a fi creata o enclava autonoma in inima tarii, numita Tinutul Secuiesc, de data aceasta le punem la dispozitie scrisoarea amintita, dovada indubitabila a ticalosiei care se pune la cale. Avand semnatura presedintelui UMU si stampila cu stema Ungariei, cu aceeasi vesnica cruce inclinata, scrisoarea aceasta este, daca mai era cazul, inca una dintre dovezile clare ale amestecului strain, indiferent sub ce forma, mai mult sau mai putin mascata, in treburile interne ale Romaniei care a rezolvat, mai mult decat oricare alta, la standarde europene, in conformitate cu legislatia statului roman, problema minoritatii maghiare in interiorul granitelor nationale. Faptul ca scrisoarea este emisa la Budapesta _ Cluj tradeaza inca una dintre fetele obrazniciei nemesesti obisnuite deja si atat de cunoscute romanilor ardeleni. Celor care pana acum s-au indoit ca asa ceva ar mai fi posibil la inceput de secol 21 si de mileniu trei, le aducem drept dovada a sustinerilor noastre de mai sus tocmai inceputul scrisorii despre care-i vorba in randurile de fata. "Draga frate! Abia o luna ne desparte pe noi de 12 octombrie, cand, miscandu-l, intregul Tinut Secuiesc, doreste sa dea viata Consiliului National Secuiesc, care va avea, ca sarcina primara, acceptarea statutului autonomiei secuiesti (…) Putem sa felicitam actiunea sigura si rapida a Comitetului de