Alexandru Hancu s-a nascut, probabil, pentru a povesti si e, cu siguranta, cel mai mare jucator de fotbal din gura. Odata demonstrate aceste doua lucruri, cateva lamuriri; fotbalul din gura e singurul joc mai frumos decat fotbalul. Fara el, fotbalul n-ar exista sau ar fi o simpla ocupatie a piciorului. Fotbalul din gura, pe numele sau adevarat "Fotbalul poetic si istoric", e o parte importanta a mitologiei, o forma inepuizabila de lingvistica aplicata, acea ramura a arheologiei care cauta si descopera suflul sacru in viata comuna. Fotbalul din gura a fost inventat cu mult-mult timp inaintea rudei sale jucate pe pamant. Primii sai practicanti au fost poetii. Si anume acei poeti tulburati de misterul care apropie limba de joc si pe amandoua de teatru. Ei au descoperit, mai intai, ca lumea e simpla si au lasat-o, cu un suras neinteles, pe mana fizicienilor: A se loveste de B, calculati viteza si ati luat 9, cine vrea 10 sa nu-mi vina fara coeficientul de frecare; Ion primeste o sapa in cap, pentru nota de trecere calculati formula de conflict social in cazul familiei Glanetasu.
Tocmai dintre corigentii la probele de mai sus a aparut un grup mic, fara diploma, care a inteles ca a povesti cum anume se lovesc capetele si sufletele oamenilor de A si de B e mult mai important. Unde A si B sunt egale sau uneori egale cu D si I. Destinul si intamplarea. Povestirile despre aventurile extrageometrice ale lui D si I aveau nevoie de un limbaj cuprinzator. Ceva extrageometric nu putea incapea decat in ceva aproape extragramatical. Asa s-au trezit vorbind (uneori in scris), Esop si Creanga, Rabelais si Caragiale. Inaintea lor si de la ei incoace, lumea de rand a vorbit dintotdeauna la limita limbii, a dat din maini si a facut fete, a pus in scena comedii pe care le-a umplut de minciuni gogonate si eroi prea de tot. Cei patru corigenti aici numiti n-au facut decat sa ia sea
