Liviu Rotman s-a nascut in Bucuresti (11 aprilie 1947) si a copilarit in „mahalaua“ Foisorului de Foc, o zona cosmopolita – cu romani, evrei, armeni, greci, macedoneni. In 1969 a absolvit Universitatea din Bucuresti, iar in 1983 obtine titlul de doctor al aceleiasi universitati. Devine conferentiar al Universitatii Tel Aviv si cercetator principal la Centrul pentru studiul Diasporei, director al proiectului privind istoria evreilor din Romania.
Se ocupa de istoria moderna a Romaniei, apoi de istoria moderna si contemporana a evreilor din Romania, acordind o atentie speciala aspectelor sociale si culturale. In ultimii 6 ani a studiat istoria evreilor in perioada comunista.
Este visiting-professor al Universitatii din Bucuresti (si codirector al Centrului de iudaistica al Universitatii din Bucuresti) si visiting-professor al Universitatii Cluj.
Din Tel Aviv la Bucuresti, pentru arhive...
Stimate domnule profesor Liviu Rotman, de ce ati abandonat cercetarea axata pe perioada moderna a istoriei – domeniu in care erati deja un specialist cunoscut – si ati trecut, dupa ’90, pe istorie contemporana?
In primul rind, as spune ca nu am abandonat nimic. Am deschis o paranteza. Dar, cum se spune ca tot ceea ce e provizoriu poate ramine definitiv, s-ar putea sa nu mai inchid aceasta paranteza. Ramine de vazut. De ce am trecut la istoria contemporana? Citeva motive. In primul rind, istoria contemporana e un domeniu nou si, in acelasi timp, pasionant pentru Europa de Est – tot ce inseamna Europa de Est, diverse fenomene ale Europei de Est. Este un domeniu foarte nou pentru ca nu a existat o preocupare constanta asupra lui, ca sa spun asa, inainte de 1990. Sa nu uitam ca, in Romania, specialistii in istorie contemporana erau niste istorici autorizati sau, cum se spune, „de serviciu“, care isi alegeau temele si felul de abord
