Cei care au găsit loc în cămine se consideră tot cei mai norocoşi dintre studenţi. "Oricît de urît ar fi, e al nostru. Acasă e, pentru noi, deocamdată, amărîta de cameră de cămin. Amărîtă sau nu, sîntem mulţumite că o avem şi p-asta, sînt persoane care nu au nici atît. Viaţa de Regie totdeauna o să fie specială, cu bune şi cu rele. Sîntem studenţi şi ne place. Trebuie să înveţi să iei şi să dai: fără să te poţi integra bine în grup e destul de greu să stai în cămin. Am cunoscut şi persoane care erau doar ele cu ele, dar au plecat repede. Cum ai tu dreptul, are şi celălalt dreptul. Nu poţi impune nimic, trebuie să ajungi la un compromis. Dacă nu ştii să ajungi la un compromis, e destul de greu să te integrezi." Această filozofie îi aparţine Ramonei, studentă la Inginerie în Limbi Străine, anul al IV-lea, din Neamţ, şi locuitoare a unui "P" din Regie. În anul I şi-a zugrăvit şi ea camera, precum actualii boboci entuziaşti. Acum, după ce a schimbat mai multe odăi, acceptă şi pereţii coşcoviţi: nu mai are rost s-o facă încă o dată, e suficient să păstrezi curăţenia. Repetiţia fără sfîrşit a aceloraşi acţiuni sună, deja, a muncă în zadar. Camera ei arată ca orice încăpere "normală" de cămin: 4 paturi cu schelet metalic, suprapuse două cîte două, cu iz de spital sau puşcărie, două birouri şi un dulap în stare decrepită, linoleum pe jos; pe hol, două reşouri, evident înnegrite de folosire; o baie, fără comentarii, în cel mai bun caz - la fiecare cameră, în cel mai rău - la capătul culoarului, una pentru douăzeci - treizeci de persoane. Studenţii îşi personalizează camerele cu mochetă, aşternuturi, perdele, frigidere, televizoare şi computere. Dar şi cu obiecte mici şi doar aparent nesemnificative, precum postere, ursuleţi de pluş şi poze de familie. Cu toate acestea, "cuiburile" lor, mai ales din perspectiva unui outsider trăitor într-un apartament mediu de bloc, nu