O naţie tînără de teribilişti Mie mi-e frică de penibil, ţie ţi-e frică de penibil, lui... ei... Tinerii sînt nişte "teribilişti"; au o groază teribilă de ridicol - "To suck" în faţa amicilor lor. Văd în jurul meu, simt un teribilism generalizat. Vestimentar, verbal, gestic. O stare. Dar generalizat fiind, îl mai putem numi "teribilism"? Da, cîtă vreme are cine să ne considere astfel. Şi eu sînt teribilistă. Urăsc banalitatea, să fiu un om ordinar. Aşa că, prefer teribilismul. Sînt şi eu adepta lui. Un teribilist, doi teribilişti... o naţie tînără de teribilişti. Vă întrebaţi cum le împăcăm pe amîndouă (îndrăzneală şi frica de ridicol, adică)? Sîntem t. cu măsură, cu graniţe. Le ştim cu toţii, le simţim cu toţii. Dincolo de ele nu mai eşti cool. Devii penibil şi nimeni nu vrea acest lucru. Asta ar fi într-adevăr teribil. Îmi bag picioarele în sistem şi nu mi-e teamă să mă exprim, cîtă vreme o mai face şi altul. Azi e trendy să fii teribilist, iar ce e trendy nu poate fi penibil... A.C. TUDOR
str. Aninoasa 7
Bucureşti Ipocrizie "trendy"* Întîi trebuie să reproducem raţionamentul ipocriţilor ăstora. Ca să ştie toată lumea despre ce vorbim. Ei spun aşa. Cică puştii din ziua de azi sînt nişte privilegiaţi avînd acces la Internet şi putînd să se holbeze în neştire la desene animate sau telenovele. Pentru nişte intelectuali cinstiţi, eminenţi chiar, cu operă unii, atari afirmaţii te lasă paf. Nu le înţelegi neam. Nu înţelegi deloc cum unii dintre ei pretind că au devenit intelectuali pentru că n-au avut încotro. Pentru că se plictiseau. În anii '80, nu se inventase Liga Campionilor şi de-aia citeau pînă le dădea sîngele pe nas. Cîteva explicaţii există pentru afirmaţiile ipocriţilor noştri. Pentru că, după acest elogiu deşănţat al culturii de masă, unii dintre ei îşi susţin, hodoronc-tronc, inaderenţa la lumea de azi. Cică ei, de fapt, nici nu se recunos
