Am avut la un moment dat prilejul de a o lua pe fiica mea cu mine la Viena, ca să o dau acolo pentru un an la liceu. Învăţa la Liceul German din Bucureşti, aşa că limba de predare n-ar fi fost un handicap major. M-am gîndit că ar fi oricum o experienţă care n-avea ce să-i strice. Trebuie să recunosc, am avut din start un dram de noroc. Un prieten m-a pus în legătură cu o doamnă din Austria, care lucra temporar la Ministerul Educaţiei la noi. Mi-a adus un ghid al liceelor din Viena, de vreo 150 de pagini, să-l citesc, să stăm apoi de vorbă. M-am uitat prin el. De cele cîteva, foarte puţine, licee particulare nu mă puteam apropia - fără să pretindă taxe exorbitante, erau totuşi clar peste posibilităţile mele. Oferta publică însă era largă şi tentantă. Aveam greutăţi de alegere. M-am întîlnit cu doamna cu pricina şi m-a ajutat să fac o selecţie de cinci licee "de top", cu renumele cel mai bun, descriindu-mi totodată, în linii mari, particularităţile fiecăruia: cam ce fel de curriculum avea, care erau punctele de excelenţă, ce facilităţi oferea elevilor, ce "atmosferă" de studiu era caracteristică pentru fiecare. Am scris cinci e-mailuri, încă din timpul vacanţei, către cele cinci licee - dintre care unul, actualul Theresianum, deşi public, pretindea un fel de taxe pentru servicii speciale. Cei de aici m-au înştiinţat că acceptă înscrierea, dar nu pot face scutire de plată. De la alte două licee nu am primit răspuns, celelalte două mi-au transmis că nu au nimic împotrivă şi că problema înmatriculării o vom rezolva la faţa locului, preferabil la puţin timp înainte de începerea şcolii. Iată-ne aşadar, cu vreo două zile înainte de începerea anului de învăţămînt, colindînd prin Viena, în drum spre Akademisches Gymnasium (în Austria "gimnaziul" cuprinde clasele V-VIII şi IX-XII, corespunzătoare şcolii generale şi liceului de la noi), fostul Theresianum, unde o plăcuţă