Vecinul meu îşi bate nevasta. În fiecare seară, din apartamentul de dedesubt se aude mai întîi un lung şir de înjurături, apoi se trîntesc uşi şi începe: o palmă, două, trei... Ea plînge, el ţipă. Ţipă şi dă televizorul mai tare, să nu se audă vaietul femeii. Degeaba. Prin pereţii subţiri, de bloc făcut din plăci, se aude tot. Însă n-am reuşit să aflu niciodată de ce o bate. De cîteva ori am pus mîna pe telefon hotărît să chem poliţia, dar, ca un făcut, din clipa aceea plînsul femeii a încetat. M-am amăgit închipuindu-mi că e un semn, apoi m-am prostit spunîndu-mi că, în definitiv, e casa lor, căsnicia lor, bătaia lor. În intersecţie, o clipă de întîrziere: semaforul e deja verde şi apăs cîteva secunde mai tîrziu (prea tîrziu?!) pedala de acceleraţie. Din spate răsună un prelung cor de claxoane. După zece metri mă depăşeşte un Cielo cu geamuri fumurii, şoferul se aliniază paralel cu maşina mea, deschide geamul din dreapta, mă priveşte două secunde apoi mă înjură de mamă. Sînt "vinovat" de întîrzierea din intersecţie. Calc acceleraţia, îl ajung la primul semafor, mă dau jos din maşină şi îl întreb de ce mă înjură. A blocat uşile şi cînd se face verde pleacă de pe loc cu viteză maximă. Pînă să urc în maşină se face din nou roşu, am blocat circulaţia, dar de data asta nu mă mai claxonează nimeni. Magazin mic, de cartier, însă cu raion bogat în mezeluri. O singură vînzătoare. Cer o sută de şuncă şi o bucată de brînză. Coşmar: fata termină de numărat un teanc de bani şi întinde ameninţător mîna spre vitrina cu mezeluri. Scot un ţipăt scurt, se opreşte şi mă priveşte speriată. Bîigui ceva, apoi îi arăt mănuşa de folie abandonată undeva, lîngă tăietor. Îmi aruncă o privire ucigaşă, îşi pune în silă mănuşa şi-mi taie bucata de mezel cu mişcări scurte şi repezite. Pentru cîteva secunde, cît durează operaţiunea, micul magazin capătă brusc alură de piaţă medievală cu eşa