Mi-aduc aminte ca azi, era cea mai nenorocită cîrciumă din tot cartierul, o "bombă", trei mese din plastic, bere la halbă, miros de urină şi zeamă de gunoi. Cea mai nenorocită cîrciumă din Berceni, la care trăgeau din oră în oră cerşetorii alcoolici înşiraţi de-a lungul străzii care leagă Piaţa Sudului de gura de metrou. Am cerut o halbă şi m-am aşezat într-un colţ, hotărît să scriu reportajul fără de care nu aveam cum să intru în examen. Aşa fusese înţelegerea, toţi cei care nu apucaseră să treacă pe la cursul de "Genuri jurnalistice" mai aveau o şansă, un reportaj despre atmosfera dintr-un local de lux sau unul zemuind în promiscuitate. La început mă gîndisem să încerc, comod, prima variantă, dar apăruse din nou aceeaşi şi aceeaşi problemă, îmi lipsea un costum, era a mia oară cînd mi se întîmpla asta şi, fireşte, tot a mia oară cînd promiteam să-mi cumpăr unul "cu prima ocazie". Neavînd costum, varianta localului de lux căzuse, dar mărturisesc că nu-mi părea rău. Ochisem de mult bomba de lîngă piaţă, mi se părea că se întîmplă ceva aparte acolo, dar n-avusesem motiv şi probabil nici curaj să trec dincolo de uşa din tablă pe care cineva mînjise cu vopsea galbenă trei litere strîmbe: "Bar". Scoteam o muscă din gulerul de spumă al halbei cînd i-am simţit răsuflarea puturoasă venind de undeva, din dreapta, o dată cu primele cuvinte: "Hombre, ai o ţigară?". Gest reflex, am vrut să-i întind pachetul, de fapt am şi făcut-o, dar m-am răzgîndit brusc cînd i-am văzut unghiile mari, încovoiate şi mizerabile. Am scos o ţigară din pachet şi i-am dat-o. Nu mi-a mulţumit. Şi-a aprins-o de la un alt cerşetor aflat puţin mai în spate, apoi a venit din nou lîngă mine, privindu-mă fix şi întrebător: "Do you speak english?". Am crezut că visez. Am răspuns teleghidat "Yes, I do", apoi aproape că m-a bufnit rîsul. Era incredibil, dar în cîteva secunde a devenit realmente halucin