August 1977... Muzeul Prado, Madrid. Bosch, Adoraţia magilor, triptic. În ciuda evenimentului dumnezeiesc, lumea merge înainte. În planul îndepărtat, un om sfâşiat de un urs, o femeie urmărită de un lup, – război – ţărani curioşi, unii care pătrund sfioşi în coliba nou născutului, alţii care se uită înăuntru printre spărturile acoperişului de paie... Nici un reporter de faţă. Doar olandezul rezumând lumea într-un car cu fân.
Pieta, Van der Weiden, un tablou mic, mai tragic decât toate pietaurile mari văzute până acum. Maria leşinată, n-am mai văzut până azi (Karin).
Triptic Memling. Sf. Iosif, un mic-burghez cuviincios şi resemnat, cu căciula în mână. Nici nu ştie, de fapt, ce se întâmplă. Acelaşi aer supus: cum ar veni să achite o taxă seniorului, feudalului rapace...
26 octombrie 1977, Orangerie, Paris, Les coquelicots, (Macii) şi Repos sous le lilas, (Odihnă sub liliac), Monet...
Salutul Existenţei care priveşte, – de la flamanzi la impresionişti, între ele fiind trei secole de încremenire a pensulei...
Femeie în griuri, Manet. Un rafinament de cenuşiuri franţuzeşti, în mod cert, eleganţă feminină, având în ea o tentă discretă, musulmană parcă...
Van Gogh, Buchet imperial într-un vas de cupru. Autoportretele. Nebunia zugrăvită pe figura lui nerasă, cu urechea dreaptă bandajată, după ce şi-o tăiase în timpul unei crize... Acest pictor sărac, nevânzându-şi practic nici o pânză, care nu mai avea bani nici măcar de culori, va fi vândut în secolul 20 la New-York pe o sumă fabuloasă, cel mai scump artist plătit vreodată, exceptându-l pe Michelangelo. Un Beethoven al culorii – după unii – pradă unei demenţe ereditare, învinsă prin geniu, în contra maladiei necruţătoare.
Octombrie 1977, Muzeul Cluny. Sf. Ioan Botezătorul predicând în deşert, sculptură florentină secolul
