6 dialoguri despre dans (jumătate non-verbale) Primul pas pe care viitorul meu articol avea să-l facă spre paginile Dilemei a avut loc în Grădina Icoanei, unde s-a întîlnit şi a conversat cu două personaje, diferite ca fire, identice prin pasiunea pentru dans. Primul, zîmbitor şi deschis, Arndt Wesemann, directorul revistei Ballet Tanz din Berlin, fumează ţigări înrotite sub felinar şi vorbeşte cu repeziciunea unui om dornic de a spune cît mai multe într-un timp cît mai scurt. Al doilea, întunecat şi cu multe probleme, BDP 9*, un personaj complex, destul de labil psihic, cu multe toane, dezvoltă multe întrebări şi puncte de vedere. Primul dialog, cu Arndt Wesemann, a fost prilejuit de foaierul Teatrului Bulandra, neospitalier fumătorilor, de viciul comun şi, dacă nu m-aţi crede paranoică, aş băga mîna-n foc şi pentru complicitatea felinarului de lîngă teatru. Ce înseamnă, pentru România, un festival internaţional? O stare de normalitate. Exact ceea ce înseamnă şi pentru celelalte ţări. Crearea unei punţi comunicative cu alte scene europene. Ce este dansul? Arta mişcării. În general nu putem exista fără un corp, iar un corp nu prea are cum exista fără mişcare. Deci, dansul, în toate epocile sale, este despre cum imprimăm o mişcare acestui corp. Cum trebuie să ne mai mişcăm, în zilele noastre, pentru a putea fi numiţi dansatori contemporani? Aici nu este vorba de prezentarea unei lecţii pe care ai învăţat-o la şcoală, ci despre felul în care fiecare se reinventează pe sine, ca artist. Este vorba de energia şi propriile întrebări ale artistului în raport cu lumea în care trăieşte. Ce face contemporan dansul contemporan? În primul rînd aş (re)defini termenul de dans contemporan în raport cu cel clasic şi cu cel modern... Dacă baletul clasic, înfiinţat acum 150 de ani, este păstrat ca o formă tradiţională de artă, cu propriile sale reguli de virtuozitate, iar