- fabula -
Ori de câte ori îl văd pe ministrul învăţământului la televizor, noaptea următoare sunt bântuit de visuri interesante; de exemplu, ultima dată am visat că premierul Adrian Năstase a născut prematur doi gemeni la Cotroceni, care nu mai era sediu prezidenţial, ci maternitate. Drept care, dimineaţa m-am prezentat la psihologul meu de familie, prietenul Haralampy, care mi-a spus:
– Mă, astea nu-s visuri, ci vedenii de om care nu şi-a rezolvat problema doagelor la timp. Du-te acasă şi două săptămâni nu te mai uita la telejurnale; bea ceai de cucută şi fă plimbări în loc cu verdeaţă...
– ... şi fără scrâşnire de dinţi, nu?, am completat eu reţeta.
Evident că l-am declart pe loc persona non grata.
Moştenind de la o mătuşă obiceiul de a visa pe episoade (la ea continua visul câte o săptămână), următorul vis a fost cu botezul celor doi prunci – un băiat şi o fată; feţii erau deja mărişori: el avea mustaţă, iar fătuca ţinea în mână un cântar fabricat de „Balanţa” Sibiu; de fapt, cred că era chiar o balanţă... De groază, nu? Apoi, în cadru au apărut doi preoţi: unul semănând cu un dascăl de provincie pe strada Berthelot, celălalt cu un magistrat din dulcele târg al Ieşilor ţinând în mână un par în loc de toiag. Blasfemie!, am ţipat în somn. Degeaba... Vasul cu apă sfinţită era pregătit, naşul, care semăna înspăimântător cu Domnul Preşedinte Iliescu, la fel... După cunoscutul ritual premergător botezului propriu-zis, fiecare preot a luat câte un prunc şi l-a aruncat în cazan. Au urmat urlete nefireşti, totuşi, iar Traian Băsescu, râzând marinăreşte cu gura până în zona urechilor, zice:
– Vedeţi că în cazan e smoală clocotită pentru asfaltarea străzilor...
Gemenii premierului au fost salvaţi în ultima clipă de Octav Cozmâncă şi Dan Matei Agathon, asista