Mulţumescu-ţi ţie, Domnul Imaginilor Mişcătoare, pentru canalele Sundance, Bravo şi Canalul Filmului Independent (CFI). Din puştiul cablului a răsărit azi-noapte pe CFI un documentar splendid din 1995 numit Luptătorul, despre doi evrei care-şi trasează paşii prin Europa de Răsărit, revizitînd ororile tinereţii lor trăite în lumea dominată de nazişti. Cei doi bărbaţi, Jan Weiner şi scriitorul Arnost Lustig, sînt ilustrarea perfectă a două tipuri umane: luptătorul şi clovnul. Jan, luptătorul, a fugit din Cehoslovacia ocupată în Marea Britanie, unde a intrat în Royal Airforce şi i-a bombardat pe nazişti pînă le-au sărit capacele. După război, s-a întors la Praga numai pentru a fi arestat de comunişti şi trimis într-un lagăr de muncă, pentru crima de a fi luptat alături de britanici. În mod firesc, Jan este emoţionat de propriile amintiri pe cînd îşi vizitează coşmarurile cu trenul şi cu maşina, şi-şi păstrează de-a lungul sobrei sale rememorări spiritul dîrz, de luptător. Prietenul său, Arnost Lustig, are propria sa manieră de a negocia cu trauma de la Auschwitz, din care el a scăpat cu viaţă, dar familia sa nu. Alegerea lui Arnost a fost să îmbrăţişeze viaţa, să găsească mereu partea frumoasă a lucrurilor, să ridice în slăvi erosul, să compenseze prin imaginaţie ceea ce lumea rea i-a răpit încă din copilărie. După lagărele lui Hitler, Lustig a intrat în partidul comunist doar atît cît să-şi dea seama că, atunci cînd venea vorba de inamici, această nouă ideologie nu era cu nimic mai bună decît hitlerismul. La un anumit moment şi-a descris personalitatea ca pe un cadran solar care are douăzeci şi trei de ore şi cincizeci şi nouă de minute dedicate vieţii şi un minut de întuneric. Acest minut este gîndul la ceea ce a simţit şi gîndit tatăl său în momentele în care era gazat la Auschwitz. Jan, pe de altă parte, refuză glumele şi spontaneitatea
lui Arnost ca pe