Nu ştiu cum se face, dar pe mine Borges mă luminează mereu. Spune el undeva că a aranja o bibliotecă e un fel mai aparte de a face critică literară. Nu trebuie să te fi mutat prea des şi să fii nevoit a tot aranja cărţile în rafturi pentru a-ţi da seama că argentinianul nu e departe de adevăr.
În lungile mele peripluri prin anticariate - un mai vechi viciu al meu - mi-am dat seama că se poate face un fel de top al prezenţelor autorilor pe rafturile buchiniştilor şi că acest nevinovat calcul poate fi un posibil barometru al preferinţelor cititorilor, al politicilor editoriale dintr-o anume perioadă sau al schimbărilor de canon. Astfel, trei motive explică, în primul rând, numărul ridicat din anticariate al unor cărţi sau autori: fie au publicat foarte mult, fie au fost publicaţi în tiraje foarte mari sau reeditaţi constant, fie pur şi simplu nu se mai citesc. Dintr-un motiv sau altul (lesne de ghicit oricum), în funcţie de fiecare autor.
Astfel, într-unul dintre cele mai mari anticariate din centrul Bucureştiului, unde fluxul de achiziţii şi de vânzări este de-a dreptul impresionant, am constatat următoarele. La capitolul clasici, cel mai des întâlniţi autori sunt, în ordine: Radu Tudoran, Alecu Russo (reeditat în prostie cu România pitorească), Sadoveanu, Arghezi, Victor Eftimiu şi Bogza (ultimii trei cu volume variate din seria Opere complete). Îi urmează la distanţă apreciabilă Slavici, Minulescu, Topârceanu, Eminescu, Brătescu-Voineşti, Filimon şi - surprinzător - chiar Mateiu Caragiale cu Craii lui.
La contemporani, lucrurile sunt şi mai interesante. Conduc fără drept de apel Haralamb Zincă, Dinu Săraru, Pavel Coruţ şi Fănuş Neagu (fiecare cu mai multe titluri), urmaţi la ceva distanţă de Eugen Barbu, Mihai Beniuc, Gheorghe Tomozei, Marin Preda (dar numai cu Albastra zare a morţii), Ana Blandiana, Augustin Buzura, P
