Am avut, din întîmplare, ocazia, să asist la o emisiune de divertisment în direct, cu public. După ce o domnişoară activă în fustă de blugi şi bluză albă, probabil producătoarea, m-a acceptat ca oaspete pasiv şi mi-a oferit un loc, nimeni nu a mai vrut nimic de la mine. Eram un spectator din cei invizibili, atît al moderatorului şi al invitaţilor, cît şi al spectatorilor activi. Căci la asemenea emisiuni cu public există spectatorii de meserie, performerii-spectatori: o categorie de participanţi la spectacol, deci ei înşişi actanţi, dar îndeplinind roluri secundare. Ca noi, cei din fotolii, să fim mulţumiţi, trebuie ca informaţia sau starea care ni se transmite (una de presupusă voioşie, în cazul divertismentului) să treacă, întîi, prin filtrul primului strat de public, cel oficial. Publicul din sală este plătit şi dirijat: el este dresat să rîdă sau să aclame nu neapărat cînd simte ca atare (căci acest lucru poate să nu se întîmple niciodată), ci cînd i se face semn. Pentru reacţii prompte la o emisiune, auditoriul de serviciu primeşte, în cazul unei emisiuni de divertisment de la Prima TV, 50.000 de lei. Există o firmă care face preselecţii: nu oricine poate să facă parte din publicul unui show şi să rîdă la comandă. Sînt preferaţi tinerii, studenţii. Pensionarii, cealaltă categorie disponibilă, sînt selecţionaţi doar ca adaos politic corect: să nu se spună că facem discriminări şi nu ne adresăm mai multor categorii de vîrstă. De fapt, de la reprezentanta unei asemenea categorii de vîrstă a pornit toată discuţia. Stînd în partea publicului invizibil, am observat, de partea vizibilă,
o doamnă grizonată, tunsă scurt, uşor plinuţă, cu fizionomie mai dură. Care era deosebit de activă. Cînd formaţia Animal X (3 băieţaşi subţirei în blugi şi şepci) îşi făcea playback-ul, doamna în cauză bătea din palme cu mişcări ample, parcă sfătuită de o profesoară virtua
