Îţi mai aminteşti? De ziua copilăriei noastre se organizau excursii la Doftana, să vedem lanţurile. Sau mergeam cu şcoala la Muzee. La două, în mod special. La Antipa şi la Muzeul Satului. Cînd nu era unul, era celălalt. Cînd nu erau nici unul nici celălalt era Muzeul Partidului. Pe care l-am ratat, ca o făcătură, de fiecare dată. Mai era şi festivitatea de împionierizare, cînd te duceau ori la Doftana, ori la Muzeul Satului. Sau la Antipa. Sau la Muzeul Partidului. Iar de Crăciun... dar pe atunci nu exista aşa ceva... era Geril... de la Moş Gerilă, care ajungea doar de Anul Nou, la pomul festiv de la serviciul alor tăi. La care tu nu prea ajungeai... Altceva mai era? Se mai mergea la cor... care înlesnea apariţia pe la festivaluri naţionale; eu nu am prins decît unul cu şcolile bucureştene... era, bineînţeles, ca toate celelalte, o cîntare... fie a Şoimilor, a Cutezătorilor, sau a Pionierilor; pe atunci nu era unul să scape de marea cîntare, aşa că toate festiv(alurile)ismele erau aceleaşi, fără culoare şi fără drept de apel. Acum însă peisajul abundă. Acum se organizează tot felul, de la festivaluri de artă (de teatru, cu tradiţie, ca cel de la Galaţi, "Festivalul Gulliver", pe firmament din '95, de cîntec şi dans, popular sau modern; există pînă şi o "Mamaia copilului", un festival al copiilor care nu diferă de pantentatul "Mamaia", decît prin vîrsta participanţilor, de la 4 la 12 ani, avînd pe lîngă cele două secţiuni, de creaţie şi interpretare şi preselecţii în marile oraşe; pe scurt, festival de-a dreptul!) la festivaluri ecologice. "Ziua Pămîntului", sărbătorită şi la noi, prin concursuri, jocuri, expoziţii cu denumiri sugestive ("Arta din deşeuri", cu obiecte confecţionate de elevi din mase plastice, cutii de conserve, hîrtie, cartoane), sau desene pe asfalt, ("Cum te simţi, Pămîntule?") toate cu tematică ecologică. Ca să nu mai zic de exploatarea e