"...cel mai bun prieten al omului"? "Întărindu-ne vigilenţa revoluţionară, vom acorda tot sprijinul nostru gloriosului serviciu de informaţii în acţiunea de purificare a întregii noastre ţări de canaliile contrarevoluţionare. Sîntem mîndri de a fi cetăţeni comunişti ai Republicii Socialiste România şi vom face totul...". Astfel de telegrame erau trimise zilnic, din toate colţurile ţării, de colectivele muncitoreşti care ţineau să se solidarizeze cu acţiunile vigilente şi energice ale Tovarăşului, deci, implicit, ale Securităţii. Cine nu scria telegrame era suspect, iar cine era suspect era vinovat. Ulterior, după Revoluţia din decembrie '89, tovarăşul a fost demascat şi ucis ca şi criminal al poporului, dar Securitatea i-a supravieţuit. Să fi reprezentat Ceauşescu un sacrificiu necesar, în special mediatic, pentru buna perpetuare a Sistemului? Se spune că somnul raţiunii naşte monştri. La noi ar fi mai corect: somnul naţiunii ocroteşte monştrii! Ca în vremurile (nu prea) de demult, Securitatea reprezintă şi astăzi cea mai grea piatră de moară agăţată de gîtul acestei ţări suferinde care înoată din răsputeri pentru a se menţine la suprafaţa istoriei, fără a se decide însă să renunţe la povara pe care o poartă pe gîtlej. Ca să înţelegem de ce ne e aşa de greu să ne descotorosim de obscurul Sistem, trebuie să ne întoarcem în trecut şi să facem un efort minim: acela de a ne aminti. A fost odată o vreme cînd fiecare om cinstit putea face închisoare, arestat fiind de instituţia al cărei nume - Securitatea - deşi ar fi trebuit să insufle caldul şi liniştitorul sentiment al ocrotirii naţionale, inspira, dimpotrivă, Teroarea. Cetăţenii patriei de tip nou se obişnuiseră cu faptul că Securitatea era o instituţie care nu guverna după normele logicii umane ci după preceptele ideologiei comuniste, conform cărora este permis să arestezi, să torturezi şi să ucizi dacă o faci