În ultima săptămînă de dinainte de referendum discuţia a fost deturnată dinspre Constituţie spre clasa politică, sau mai bine zis spre profunda nemulţumire provocată de aceasta. Întrebările normale care ar fi trebuit să primească răspunsuri diferite, în mod democratic, erau: aduce această Constituţie schimbări pozitive în funcţionarea democraţiei româneşti? Corectează aceste schimbări problemele apărute în cei 12 ani trecuţi de la precedentul referendum? Este potrivită noua formă a Constituţiei cu evoluţiile viitoare ale ţării? S-a răspuns la alte întrebări. Unele provenite dintr-o cultură civică deficitară şi prost orientată: au dreptul aceşti politicieni hoţi şi corupţi să ne ceară să votăm o Constituţie pe care nu o cunoaştem? Dacă votăm Constituţia, nu înseamnă că îi credităm pe Mischie, Oprişan şi toţi baronii locali şi naţionali? Altele provenite din tendinţa Guvernului de a promova autoritar o Constituţie mai democratică: este normal să ni se spună pe banii noştri cum să votăm? Este democratic ca regiile autonome şi companiile de stat să promoveze o anumită opţiune politică? Este normal ca birocraţia de stat să promoveze o singură opţiune? Şi pledoaria guvernanţilor şi protestul celor care nu s-au prezentat, fără a avea argumente constituţionale, sînt simptomele unei democraţii subdezvoltate. În România, lucrurile nu sînt limpezi şi se confundă planurile. Protestatarii, cu o vehemenţă aproape fizică (dînd de înţeles că dacă votezi eşti un mafiot), au confundat legea fundamentală cu Mischie, protestul cu jemanfişismul, greaţa cu impulsul de autodistrugere (pe sistemul, "uite aşa, de-al dracului"). Campania guvernamentală, primitivă şi agresivă, i-a împins pe mulţi în categoria celor care n-au votat, confirmînd parţial că nimic nu se va schimba din moment ce abuzurile şi indolenţa se manifestă chiar cînd e vorba de Constituţie. Se poate vorbi despre efect