Daţi-mi voie să privesc dincolo de actualitatea fierbinte, să nu fiu preocupat de cele două teme majore ale ultimei săptămîni (referendumul şi demisia celor trei miniştri), permiteţi-mi să ies din ordinea de zi, lăsaţi-mă să uit săptămîna asta de raportul despre libertatea presei publicat de "Reportères sans frontières" în care România e alături de Insulele Fiji în clasament (sîntem consecvenţi, în raportul de acum doi ani făcut de Freedom House eram lîngă Insulele Vanuatu - ah, tărîmuri exotice, cum ştiţi să ne seduceţi...), nu-mi pomeniţi de raportul de ţară care trebuie să ne vină de la Bruxelles pe 5 noiembrie, în fine, daţi-mi voie să termin această lungă frază introductivă (un început prost, din pdv jurnalistic) şi să trec la a doua, scurtă şi cuprinzătoare. Agitaţia mediatică pe tema referendum plus demisii ministeriale a lăsat în umbră o chestiune cel puţin la fel de importantă: sondajul despre intoleranţă şi extremism realizat de Gallup pentru Institutul de Politici Publice, prezentat săptămîna trecută. (Se găseşte pe www.ipp.ro). De ce este important? Pentru că, dacă acceptăm că în societatea românească de azi se simte răsuflarea nervoasă a unei crize identitare (iar eu, unul, accept - adică, simplu spus, nu mi se pare că ştim să răspundem clar şi bine la întrebările cine sîntem şi ce vrem), atunci din acest sondaj putem măcar să aflăm nişte lucruri interesante despre noi. Noi, cei care vrem să ne integrăm în UE în 2007. Desigur, un sondaj nu face decît să reflecte "starea naţiunii" la un moment dat, nu trebuie să-i cerem mai mult şi nici să-l înzestrăm cu semnificaţii mai adînci decît poate avea. Dar dacă ne privim în oglinda lui, identificăm mai exact ceea ce ni se pare că deja ştim ori descoperim noutăţi şocante. Presa şi televiziunile au insistat, în prezentarea sondajului, pe teme precum nostalgia faţă de comunism şi convingerea unor concetăţeni