Drumul Bucureştiului: Cînd vedem în filme şosele suspendate, netede şi luminate ca pistele de avion, şi cînd regizorul face trucul acela, punînd miile de maşini cu farurile aprinse, să curgă pe ecran fast forward, convenţia ne spune că sîntem într-un mare oraş, că totul se petrece mecanic şi alert, iar inima ne poate bate liniştit nebuneşte. Nu atît de nebuneşte ca la ştirile din trafic, filmate de pe unul din acele blocuri din Bucureşti, unde administratorii s-au împrietenit deja cu echipele de cameramani, pe care le însoţesc cu mîndrie, făcînd pomelnicul celorlalte televiziuni care au mai trecut pe acolo. Zilnic, sute de mii de maşini deţin arta de a face dintr-o bandă două şi din două patru sau cinci, sau de a evita paralelismul la semafor, aşezîndu-se pe cîte trei direcţii diferite. Claxoane, taximetrişti care aleargă babe pe trecerea de pietoni, şoferi care forţează culoarea galbenă şi trec lejer pe roşu, taie faţa oricui, fac depăşiri acrobatice pentru a mai cîştiga 50 de metri, maşini bengoase care prind 120 la oră pe Calea Victoriei, îi fac pe cei mai slabi de înger vizitatori din provincie să tragă pe dreapta la intrarea în oraş. E crimă să conduci aici la voi, mi-e frică de mor cînd vă văd cum circulaţi, spun mulţi. Pentru că, mai mult decît rapidă, viaţa aici este haotică. Cosmin a venit de la Mediaş cu cîţiva ani în urmă. Conducea Dacia din 1970 a lui taică-său. "Am fost îngrozit cînd am văzut cum se merge. Am avut o secundă în care nu m-am mai gîndit la nimic, apoi am plonjat pe şosea." Acum are firma lui, cu 10 angajaţi. Oamenii care iau drumul Bucureştiului: Venirea la Bucureşti, are ceva din aburii emigrării. O emigrare cuminte, de la care studenţii, despre ei este vorba de cele mai multe ori, ştiu la ce să se aştepte. Nici un El Dorado nu înfierbîntă minţile celor veniţi să-şi tocească blugii sau pantalonii mulaţi pe băncile facultăţilor. Doa