Cunosc multi profesori care au evadat din invatamant, cautandu-si loc (cu grad militar) in structurile orelor exacte, functiilor sigure si soldelor corespunzatoare. Multi dintre ei au bunul simt si-ncearca sa devina si militari, daca tot primesc bani pentru grad si poarta (gratuit) uniforma. Dar destui au ramas la mentalitatea sindicala (cea in care cand dai de greu nu mai executi ordine si atributii functionale, iar leafa-solda iti merge!) facand, la o adica, tapaj de vechiul blazon, care, vezi Doamne, este superior celui de acum care (mai vezi, Doamne o data!) reprezinta un sacrificiu pentru dumnealui, dascalul. Dintre acesti domni am cunoscut si un ins caruia gradul de maior (primit la apelul de seara) a inceput sa-i puta, asa incat, inarmat cu atestate, adeverinte, recomandari, certificate (primite ca si gradul, pe usa din dos pe care, de obicei intra plocoanele!), a inceput sa faca valuri, sa emita pretentii, dupa ce s-a laudat peste tot cu ceea ce nu era al sau. Magister Musculo are tupeu, strategii de otelar-turnator, ceva adepti si trecut cu glorii pierdute. Chiar si lui insusi isi pune in carca insanitati- precum c-ar cunoaste limbi straine si tehnica de calcul, c-ar fi publicat lucrari de specialitate (ca ofiter specialist n-a facut-o, ca profesor, fiind parat, nicidecum!) si ca este expert in paleoistorie. Poreclit profesorul Stiu (dupa ticul verbal repetat obsesiv, desi el nu numai ca nu stie, dar nici nu stie ca nu stie), a mirosit ca e vorba de roi in stup si fara sa-si dea seama ca nu toti trantorii sunt acceptati in alaiul reginei (dar Riga nu-i ca Talin, cum must nu-inseamna vin!) si-a luat zborul. Zborul dinaintea altui glorios picaj in anonima ceata. Un scurt fal-fal. Ti-e greata de-o asa minte creata. Cunosc multi profesori care au evadat din invatamant, cautandu-si loc (cu grad militar) in structurile orelor exacte, functiilor sigure si soldelor