Prin excelenţă legată de o mitologie frivolă şi estetică a emancipării, a tinereţii şi a seducţiei, moda a fost dintotdeauna o atitudine şi un stil generator de identitate modernă. Este un produs al modernităţii democratice, care trăieşte din înnoire permanentă şi "se ia" prin imitaţie. Fiind "la modă", socializezi mai uşor şi mai plăcut... În Ţările Romane din prima jumătate a secolului al XIX-lea, moda vestimentară apuseană - modernă... - a "învins" îmbrăcămintea orientală - şi tradiţională - a boierilor cu caftan şi giubea, pentru că, mai comodă fiind, nu stînjenea mişcările tinerilor şi ale femeilor în timpul dansului şi în societate. Puteai să seduci mai eficient în haine occidentale... Modernizarea accelerată din les années folles interbelici s-a produs în ritm de jazz şi sub seducţia modei feminine à la garçonne. Perioada comunismului post-malagambist a adus cu sine o "modă obligatorie", rigidă, cenuşie şi asexuată precum morala proletară. În replică, purtătorii de pălărie şi haine "de modă veche" treceau drept reacţionari... Ceva mai tîrziu, după "mica destindere" post-stalinistă, odată cu pătrunderea (şi) în ţările lagărului socialist a culturii pop-rock, blugii originali şi adidaşii au devenit o uniformă a non-conformismului occidentalist, simboluri ale libertăţii şi ale seducţiei erotice. Succesul - atît în rîndul fiilor de potentaţi, cu acces la shop-uri şi la magazine cu circuit închis, cît şi în rîndul tineretului aprovizionat de la bişniţari sau "pe sub mînă" - a fost atît de masiv încît Adrian Păunescu a "botezat" o întregă generaţie "generaţia-n blugi", încercînd să o anexeze în slujba cauzei şi a valorilor regimului. Cît despre regim - acesta a încercat (fără succes) să autohtonizeze moda în speţă scoţînd pe piaţă nişte blugi româneşti rigizi ca nişte burlane şi rudimentari ca nişte salopete... De fapt, sub ceauşism nu putem vorbi de modă, ci