La cîte mutre face "romanul profund" cînd aude de corectitudinea politică din America, mă gîndesc cum va tresări aflînd de acest nou lunar din Denver (statul Colorado) al cărui titlu este Modern Drunkard (Beţivanul modern)1. Este o publicaţie unică în State, care nu se jenează să aibă ca ţintă explicită această categorie umană numită simplu şi firesc: beţivanii. Deviza ei aparţine lui Charles Bukowski, scriitorul acela excelent care compunea între trei whisky-uri mari şi două femei pe oră: "Cînd eşti beat, lumea e tot acolo, dar nu te strînge de gît." Fără să facă politică de dreapta sau de stînga, fără să se delimiteze de Marx sau de Revel, Beţivanul modern îmbrăţişează - cu un elan demn de umanismul lui Whitman - cauza unei minorităţi dispreţuite şi stigmatizate de conformismul virtuţilor americane care autorizează vîrsta minimă legală pentru consumul de alcool la 21 de ani2. Frank Rich, redactorul-şef, o spune foarte articulat: "Constituim o reacţie încununată de succes împotriva unei Americi cumsecade; încercăm să-i convingem pe americani că nu există nici o vinovăţie cînd se îmbată zdravăn." Un abonat îl susţine ferm: "Orice minoritate are revista ei. Noi de ce nu?". În acest sens, Modern Drunkard posedă nu numai o redacţie cu birourile şi computerele ei, dar şi un bar. Toate articolele sînt elaborate din perspectiva unui "interes alcoolic" cu o problematică uşor ameţitoare, în care se înscriu meditaţiile asupra plăcerii de a conduce în regim de viteză excesivă, biografiile unor băutori celebri, sfaturile pentru cei care vor să slăbească "trăgînd tare", ba chiar un reportaj intitulat "Să ne îmbătăm în Europa de Est!"3. Clasicul "american dream" al redactorului-şef este să facă din revista sa un magazin internaţional deschis către toţi însetaţii lumii, implementîndu-le sentimentul inocenţei cînd duc un pahar la gură. În acest sens, prima piaţă-target ar fi