Am ajuns din nou, acum cîteva săptămîni, la restaurantul românesc din Paris, invitat de un prieten ce avea nostalgia plaiurilor natale. Mai fusesem acolo de vreo patru-cinci ori de-a lungul anilor, în împrejurări similare. Am cunoscut, acum aproape un deceniu, şi celălalt restaurant românesc, "Mon jardin", de pe Boulevard du Temple, aproape de Place de la République. Mi s-a părut net superior, mult mai rafinat şi mai intim, avînd şi avantajul unei cochete terase instalate pe trotuar; a dispărut, locul lui fiind luat de un restaurant specializat în couscous. Localul de la Ecole Militaire nu se bucura, pare-se, de o reputaţie prea grozavă; faptul că e situat foarte aproape de ambasada română cu care avea, înainte de '89, relaţii bune stîrnea mefienţa exilului românesc. Prin '91 cred, cînd am intrat prima oară acolo, am înţeles de ce e un spaţiu catalizator de nostalgii: ducîndu-mă la toaletă (unde cobori printr-un culoar neverosimil de îngust, de o parte şi de alta fiind rafturi cu produse alimentare), am constatat că pe una dintre uşi era agăţată o hîrtie pe care o mînă şovăielnică scrisese, cu litere mari, cuvîntul "DEFECT". Altfel, mîncarea e autentic "naţională", bine gătită, ţuica e servită în "ţoiuri", precum odinioară în bufetele săteşti, clientul poate comanda şi vinuri româneşti, iar preţurile sînt cît se poate de franţuzeşti. În ce mă priveşte, cum nu eram dornic de specialităţi moldo-valahe, am comandat nişte (delicioase) côtes d'agneau în timp ce amicul meu s-a delectat, fireşte, cu sarmale. Dar legătura afectivă cu ţara s-a refăcut nu cu ţuică şi nu cu sarmale pe post de madlenă, ci pe o cale mult mai prozaică. Deasupra micului bar dintr-un colţ al sălii, unde oficia un domn înalt şi corpolent, probabil patronul, se afla un televizor de pe al cărui ecran ne zîmbea chipul lui Adrian Copilul Minune. Omul de la tejghea privea extatic ecranul, manelele