Un fost actor, actual director de teatru, si-a reluat, de catva timp, activitatile televizistice, cu mare succes, se pare, la publicul obisnuit cu stadioanele. Desi toata lumea s-a convins de mult ca Un fost actor, actual director de teatru, si-a reluat, de catva timp, activitatile televizistice, cu mare succes, se pare, la publicul obisnuit cu stadioanele. Desi toata lumea s-a convins de mult ca locul lui este fix acolo, adica pe stadion, domnul in cauza este inca atras de exprimarea de natura artistica, asa incat promite, prin intermediul unor extrase semnificative, un nou serial denumit generic Chestiunea zilei. Daca pe vremuri respectiva pastila era croita pe masura unor amatori de cele mai multe ori inofensivi, cand nu erau ingrozitor de vulgari, de data asta ambitiile au crescut: in promo am regasit o serie de actori pe care lumea s-a obisnuit sa-i vada pe scena Teatrului Mic. Ce-i drept, pe scena Teatrului Mic si in sala renovata a acestuia, se pot vedea, in ultimul timp, lucruri la fel de vulgare ca pastilele flooorin calinesciene de pe vremuri (vezi un anume spectacol intitulat "Pe gaura cheii"), asa incat schimbul de stafeta petrecut pe ecran isi gaseste astfel o justificare. E, totusi, foarte trist ca actori cunoscuti, unii foarte talentati, sa ajunga in situatia de a-si dori colaborarea cu o emisiune care nu da semne ca si-ar modifica structura primitiva - in cele cateva minute de promo gasim, la un loc, si injuraturi si strambaturi si hahaieli serbede -, ba dimpotriva. Iar daca ei nu-si dau seama, din motive de grava confuzie valorica, ca locul lor nu e acolo, ar fi fost misiunea directorului institutiei ai carei angajati sunt sa-i apere acesteia imaginea, rugandu-i sa colaboreze cu emisiuni decente. Numai ca directorul e in fruntea trupei care va da iama prin sufrageriile noastre. Sau ale cui nu va schimba programul.