* Pe măsură ce se scurg anii, îmi dau tot mai mult seama că războiul rece a fost un război etic. Această concluzie, împărtăşită de mine pe ici pe colo, stîrneşte zîmbete. Pentru unii, războiul rece a fost confruntarea a două ideologii şi a fost, deci, o confruntare politică. Alţii vorbesc despre un război adevărat, în sens militar, care s-a desfăşurat pe teatre de luptă relativ separate, dar răspîndite pe toată suprafaţa planetei şi în care puterea militară a Vestului a fost decisivă. În fine, se aud şi voci după care Occidentul a putut dezvolta o putere care să facă posibilă victoria numai pentru că sistemul economic capitalist este net superior celui practicat, pînă la absurd, în ţările Pactului de la Varşovia. Sînt de acord cu toate astea. Războiul rece a fost suma tuturor acestor confruntări, dar a fost ceva mai mult. Fundamental, cred, însă, că războiul rece a fost un război etic. Aşa cum spunea cineva, a fost un război între o putere complet amorală (Pactul de la Varşovia, dominat de URSS) şi una moralizatoare (NATO, dominată de americani). Nimeni nu vede îngeri cînd priveşte spre Vest, dar vede o societate căreia îi pasă de valorile morale. Spre Est, vedem un ţinut în care legile sînt oportunismul şi genunchiul în pămînt, minciuna şi ruşinea fără de ruşine. O asemenea înţelegere a războiului rece, însă, subminează certitudinea victoriei Vestului. Ruinele imperiului comunist, care încă fumegă în anumite părţi, stau ca o mărturie vie că victoria Vestului e discutabilă din punct de vedere etic. * Ce sînt SUA astăzi, imperiu sau lider? Întrebare fundamentală pe care o regăsesc în ultima carte a lui Kissinger. Dacă ne consolează cu ceva, învingătorii au şi ei crizele lor de identitate după încheierea războiului. * Atîta vreme cît dreptul îşi refuză condiţia de fenomen cultural şi nu asumă problema lui Dumnezeu ca problemă centrală, nu va avea niciodată auto