convorbire cu Horia-Roman PATAPIEVICI În Omul recent, scrii la un moment dat: "În timpurile modernităţii recente, a fi modern a ajuns să însemne a fi cît mai strîns cuplat cu tot ce poate fi imaginat mai recent: cu ultima apariţie din orice domeniu, cu ultimele produse, cu ultimele invenţii, cu ultimele descoperiri - pe scurt, cu ultima modă. «Ador moda!» este, în fapt, unul dintre sloganurile care, azi, nu mai miră pe nimeni - deşi, analizat cu discernămînt, prostia lui sare în ochi". În ce constă prostia acestui slogan? Moda înseamnă de fapt "ultima modă". A spune că adori moda înseamnă să te supui servil tuturor decretelor ei, să admiţi că ultimul conţinut al vieţii tale este şi cel mai recent, înseamnă, de fapt, să renunţi la orice capacitate reflectivă, înseamnă a spune "eu accept să nu mai exist ca individualitate, eu «port» colectivitatea în care mă las dizolvat aşa cum moda «se poartă»". Pentru mine argumentul este dizolvarea individualităţii şi pierderea autonomiei de gîndire a individului. Moda nu este ceva rău în sine, pentru că moda este de fapt un fenomen de aderenţă la schimbare, şi anume la acea schimbare care este acceptată şi plebiscitată. Dar nu putem vorbi de moda unui singur om - moda revendicată în afara şi împotriva colectivităţii e dandysmul. Moda, cînd nu e doar vestimentară, e un fenomen colectiv de renunţare la propria îndrăzneală de a fi unic, este atît înregimentarea în "numărul mare", cît şi supunerea la tot "ceea ce se poartă", fără reacţie. Să restrîngem discuţia la modele care se manifestă în plan cultural. În timpul studenţiei mele încă era la modă structuralismul, apoi a venit deconstructivismul ş.a.m.d. Mi se pare că modele de acest tip adună oamenii la un loc, duc lucrurile înainte, în urma lor rămîne ceva... Ai vorbit de structuralism, dar putem vorbi de toate "ismele" doctrinare care au brăzdat cîmpul culturii publice în