O organizatie, tratata de sociologia ramurilor, este si unitatea militara, chiar demilitarizata. Una aparte, desigur, cu specific si ierarhie speciale. Ca un sistem organizational sa functioneze e nevoie ca subsistemele (directii, servicii, sectii, birouri, subunitati) lui sa fie “apte combatante”. Pana aici, totul O.K. Ce nu ni se pare cuser este nostalgicul non-sens al “egalilor mai egali”. Sa ma explic. De obicei, se spune ca toate serviciile (ca sa luam doar acest subsistem) sunt la fel de importante de la cazarmare la educatie, de la financiar la juridic, de la control la pregatire cadre, de la resurse umane la relatii publice, de la ordine publica la comunicatii, de la secretariat la operatii. Si (cam) asa e! (Acel cam este subiectiv, fiindca am dreptul sa am parerea mea despre un stat de organizare, care nu e rodul muncii mele si la elaborarea caruia nici n-am fost consultat, nici ascultat!) Nici asta nu-i incarcatura (de cartus) care ma priveste acum, aici si in mod public, dar tot fara ecou, ci accesul la putinele facilitati (masina, calculator, scaun, birou-incapere cu sau fara anticamera, cu sau fara secretara, dar si masa de lucru, cu sau fara tele-video, biblioteca, presa gratuita, frigider, fond de protocol, telefon fix cu sau fara acces la interurban si fax, telefon mobil etc.), acces care are loc intr-o formula desueta revazuta si adnotata, de la fiecare dupa pile, fiecaruia dupa cat depinzi de serviciul lui. Intrucat sunt fost taran sarac, nu emit nici o pretentie birotico-spatiala (ce am, le-am cam adus de acasa ), ci doar cer permisiunea ca musafirii (VIP-uri ale vietii cultural-artistice si stiintifice cu care colaborez) sa-i pot primi in birourile unor colegi egali sau mai mici in functie ca mine (unii, mai mici si in grad), dar mai egali, judecand dupa facilitati logistice. O organizatie, tratata de sociologia ramurilor, este si unitatea militar