Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Potrivit Ministerului Economiei,

Publicat in Adevarul, luni 6 octombrie 2003 ·

Cele patru firme respinse la privatizarea Petrom au avut "oferte inadecvate" Selectia investitorilor strategici pentru privatizarea SNP Petrom a fost realizata in urma unui proces transparent si echitabil, iar cele 11 oferte selectate (dintr-un total de 15) vor asigura o concurenta reala in etapa urmatoare a privatizarii, sunt de parere oficialii Ministerului Economiei. Celor care au anuntat ca au de gand sa conteste modul de desfasurare a privatizarii, reprezentantii Ministerului Economiei le raspund precizand ca toate criteriile privind investitorii strategici au fost anuntate public. "Un investitor strategic este acea persoana care isi manifesta intentia de a cumpara un pachet de actiuni prin care isi asigura controlul unei societati comerciale si, in acelasi timp, dispune de resursele financiare, tehnice si organizatorice necesare in vederea atingerii anumitor obiective de dezvoltare a societatii". De asemenea, controlul este definit ca si "capacitatea unui actionar de a exercita cel putin o treime din totalul drepturilor de vot in Adunarea Generala a Actionarilor societatii comerciale supuse privatizarii". Cele 11 companii care au fost selectate pentru continuarea procesului au indeplinit aceste criterii. Unul dintre cei eliminati, membru al consortiului Halliburton, Regal Petroleum PLC si Tender SA, a declarat ca ar putea contesta in instanta excluderea sa de pe lista celor calificati. Surse din Ministerul Economiei au declarat ca grupul de firme mentionat "nu are experienta tehnica si manageriala, pentru ultimii trei ani, adecvata cu dimensiunile si profilul tranzactiei privind privatizarea Petrom". Societatea din Agigea, Grup Sicomiga Singleman ONG, a fost eliminata din cursa deoarece "s-a adresat practic unei alte tranzactii, care ar consta in vanzarea, prin oferta publica, a unui pachet de 21% din capitalul social". "Phoenix Oil Ltd din Cipru nu are experie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 6 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 4 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 12 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Informări publice - 28 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cu sediul în Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, tel: 0268515777, fax: 0268222012, e-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, legal reprezentată de Alexandru Lucian Igrişan în calitate de primar, anunţă publicul int

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 4 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 4 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 11 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 6 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

5°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
joi

15°/22°
Constanta
acum

lun.

4°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

lun.

9°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°