La Vatra Moldovitei, in octombrie. Mocanita lui nea Nelu. Un bucovinean asteapta ca mocanita lui, pe care a lucrat o viata, . sa fluiere iarasi pe drumurile dintre paduri. Pasesc incet pe o linie de cale ferata ingusta, ingusta, de parca nu m-as afla la poalele unor dealuri verzi, cu case de lemn ri...
La Vatra Moldovitei, in octombrie
Mocanita lui nea Nelu
Un bucovinean asteapta ca mocanita lui, pe care a lucrat o viata,
sa fluiere iarasi pe drumurile dintre paduri
Pasesc incet pe o linie de cale ferata ingusta, ingusta, de parca nu m-as afla la poalele unor dealuri verzi, cu case de lemn risipite, ci intr-un orasel de distractii, plin cu trenulete pentru copii. Liniile Cfr-ului s-au oprit brusc, cu cateva sute de metri inainte, in gara Moldovita - capat de drum -, iar sinele astea inguste, ce au apartinut candva Cailor Ferate Forestiere, duc acum intr-un garaj... Doua maini vanjoase deschid lacatele si lasa lumina sa intre. Inauntru se afla o bijuterie construita la inceputul secolului trecut, celebra mocanita Krauser, care in Europa nu mai poate fi vazuta decat prin muzee. La intrare sta Ioan Popescu, nea Nelu, dupa cum ii spun toti, mecanicul, omul a carui viata se leaga de douazeci de ani de locomotiva cu aburi.
Dor de mocanita
"Ia uitati-o ce cumintica sta ea si asteapta!"
In intunericul garajului cu peretii innegriti de fum, printre roti, osii si vechituri, locomotiva seamana cu o gigantica gaza preistorica, prinsa intr-un bob de chihlimbar. Are ceva mai putin de-un secol, insa parca vine din alta lume cu robinetii, cu cadranele, cu sobita pentru lemne, cu cosurile sale, cu rotile alb cu rosu. Dintr-o lume plina de farmec, nesufocata de butoane, ecrane, de supertehnologie. Nu-ti trebuie multa imaginatie s-o "vezi" pufaind nori de abur, in timp ce urca greoi, taca-taca, taca-taca, pan
