Draga domnule Alex. Leo Serban,
Va raspund si eu cu putina intirziere – un numar de revista „sarit“, ca si replica dumneavoastra din numarul 187 al Observatorului la provocarea din Nr. 185 (nu 183, cum a aparut in primul dumneavoastra alineat). Intirziere din „motive obiective“, cum ziceti, dar – mereu simetric cu dumneavoastra – „mai exista ceva“. Ceva invers insa explicatiei pe care ati dat-o intirzierii, cind ati parafrazat titlul unui film romanesc relativ recent – Aceasta lehamite. Eu recurg pentru parafraza la titlul altui film romanesc, mai vechi si mai jos situat – ceea ce ma subclaseaza cumva, dar in raport cu dumneavoastra nu sint foarte alarmat. Un titlu care imi traduce starea opusa lehamitei, recte o anume fericire, indusa de textul pe care l-ati intitulat minimalist Un raspuns (spre deosebire de sussemnatul care, venind din alt ev, afisez vectorul semantic in titlu, ca si data trecuta, cind am avansat intrebarea Al patrulea val mort?).
Mi-am acordat ragazul sa degust si sa asimilez le plaisir du texte si iluminarile lui, pentru care va multumesc. Daca se poate scrie in inchisoare un jurnal al fericirii, de ce n-am incerca aceasta stare in „enclava restauratiei dezlantuite“, cum numeam institutia si breasla cinematografului romanesc actual, enclava ce ne va delecta curind cu „prima defilare cu care alegorice“, cum i-am zis Festivalului Filmului Romanesc anuntat pentru finele acestei luni, intre timp degradat la statutul de Gala, cum aflu din surse confidentiale. Dumneavoastra preferati alta inginerie, care ar fi fost de mare efect in titlu, dupa ce i-ati refuzat lehamitei acest post: asemuiti sistemul filmic autohton cu caracatita din etimologia haios-ermetica a colegului nostru Mihai Chirilov: situatia octopusica. Fata de dezagreabila vietate submarina, spuneti ca nu trebuie sa ne ocupam „de fiecare dintre bratele respectivei c
