„…Corectitudinea politica pare a fi devenit in Romania un adevarat cal de bataie, complet exterior situatiei efective din tara, util psihologic pentru descarcarea unor resentimente si frustratii, dar nejustificat intelectual.“
Matei CALINESCU
(in 22 Nr. 27/2002, p. 10)
Am luat nota, ca si, probabil, foarte multe mii de spectatori ai principalului jurnal de stiri de la postul public de televiziune, de grimasa disperata cu care crainica si-a insotit mai deunazi comunicarea informatiei ca bustul doctorului Nicolae Paulescu, cel frustrat de Premiul Nobel, desi descoperise insulina inaintea canadianului care, finalmente, l-a primit, n-a mai fost dezvelit la Paris, cu prilejul Congresului mondial de diabetologie, pentru ca organizatorii aflasera, intre timp, ca acelasi doctor Paulescu fusese in Romania primelor decenii ale secolului XX unul dintre fruntasii si ideologii curentului antisemit cel mai virulent, cel din care avea sa se intrupeze Liga Apararii National-Crestine, partidul rasist al lui A.C. Cuza, si unde a ucenicit Corneliu Zelea Codreanu pina cind si-a intemeiat propria Legiune a Arhanghelului Mihail.
Citarea dubitativa (la conditionalul optativ trecut: „ar fi fost...“) – omitind recursul uzual la avizul unui specialist – a motivatiilor invocate pentru contramandarea micii festivitati, menite in intentie a face dreptate postuma savantului roman, avea sa accentueze mesajul deloc neutru catre public, indemnat literalmente sa se indigneze in fata unei noi probe de nerecunostinta occidentala, si, in definitiv, chiar de denigrare, in numele unor interese „obscure“, a geniului national. Intr-un registru mai elevat, se va fi deplins, probabil, de catre unii, o data mai mult, obstinatia celor bintuiti de fantasma „corectitudinii politice“ de a refuza, ca si in cazul deja celebru al lui Mircea Eliade, disjungerea meritelor
