Despre François Bernier se stia, la 1665, ca va fi editorul si succesorul lui Gassendi, ale carui opere se insarcinase sa le editeze. Dar in 1667 e deja la curtea mogula de la Delhi, unde ii preda pe Descartes si Gassendi invatatilor indieni. O lunga perioada a fost mai cunoscut istoricilor si orientalistilor, prin cele citeva volume de descriere a calatoriilor si a intrevederilor sale asiatice, decit unor filozofi – in sensul slab, sociologic al unui Beruf. Amanuntul explica, pe de o parte, ce se putea intimpla cu filozofia occidentala in secolul al XVII-lea, iar pe de alta, care a fost ecoul noilor solicitari, ecou care a marcat si reinvestit intreaga cariera a gindirii europene.

Interesul pentru filozofia secolului al XVII-lea si, in general, pentru filozofiile modernitatii nu a fost si mai ales nu e, in colectivitatea internationala a cercetatorilor, unul pasiv si inert. Majoritatea trasaturilor filozofiei actuale pot fi interpretate (cel putin) si ca o continuare a unui travaliu articulat de problematica lui Descartes, Pascal, Newton, Leibniz. Ca despre fiecare filozofie s-ar putea spune la fel nu e decit una dintre erorile de istorie cu raspundere limitata. Splendoarea si mizeriile globalizarii provin din aceasta Europa care propulseaza, intre atitea alte lucruri fundamentale, un nou sens si al trecutului, si al geografiei – chiar daca arborele genealogic al definirii modernitatii filozofice si culturale ar putea fi forjat inca si mai amplu. Intr-un sens care poate fi considerat fericit, din aliantele unui dialog intr-adevar deschis si cu instrumente care expropriaza retoricii sensul interdisciplinaritatii, secolul al XVII-lea ramine un moment de cotitura, in sensul cel mai plin, o rascruce si, partial, un avertisment – daca e definit sistematic si fiabil. Iar secolul al XVII-lea e si primul interesant in istoria culturala romaneasca, interesul fi