- Editorial - nr. 196 / 7 Octombrie, 2003 De fiecare data cand, la diverse ocazii sau absolut din intamplare, ii intalnesc pe veteranii de razboi, carora le pastrez un adanc respect, imi aduc aminte de toti ai mei cazuti pe campurile de lupta, sub drapel. Gandul m-a dus la ei si la veteranii de razboi, tot mai putini pe zi ce trece, dupa ce secera neinduratoare a timpului a lasat largi locuri goale printre ei, mai zilele trecute, cand ne-a trecut pragul redactiei, impovarat de ani, cu puteri putine si sleit de boli, apasat de necazuri, colonelul (r) Ioan Iridon. Ciudate cum sunt ele, intamplarile vietii au potrivit lucrurile ca dumnealui sa locuiasca tocmai in Piata Armatei din Targu-Mures. Armata in care si-a facut datoria cu credinta, slujindu-si neamul si tara, ca si alti si alti soldati, ofiteri si generali romani, scut de aparare a frontierelor si a teritoriului national, a pamantului sfant romanesc atunci cand unii, care doreau sa venim cu pasaport la noi acasa, ni l-au rapit, nedrept si hoteste, si in Est, si in Vest, si in Sud. El este unul dintre cei multi care, atunci cand ni s-a rupt din trupul tarii partea pamantului din nordul Ardealului, prin silnicul si samavolnicul Diktat de la Viena, parasind satele si orasele ardelene, cantau cu lacrima ca arsura unei gheare in gat: "Dac-am plecat, Ardealule, din tine,/ Nu-i vina noastra, ne vom intoarce iar…" Ei au fost cei care, la comanda maresalului Ion Antonescu, "Ostasi, va ordon, treceti Prutul!", au pornit impotriva celor "cu dor pagan de stapanire", trecand apa despartitoare de frati, spunand tuturor ca "nu avem pamant de targuit", pentru a aduce acasa mosia Stefana furata, aflata sub cizma muscala a ciumei rosii. Dornici sa aratam vrajmasului ca noi avem hotar statornic, ca noi, romanii, suntem aici deodata cu vremea, mereu de straja intru apararea dreptului nostru, ei au reamintit cuvintele lui Menumorut