Are dreptate Ion Iliescu, a crescut decalajul dintre saraci si bogati si, mai ales, intre saraci si saraci. Are dreptate, dar nu stie ce spune. El vede realitatea cu coltul rosu al ochiului. Rosu de pe vremea cand isi strica ochi citind manifestul Partidului Comunist. In Valea Jiului presedintele a fost intampinat de niste aratari care-i spuneau ceva. Dupa o vreme si traduceri succesive, a inteles. Spuneau ca le e foame. Si presedintele Iliescu, care stie din trei surse (Marx, Lenin, Stalin) ca gandirea trece prin stomac si nu strica sa profiti de asta, le-a oferit discursuri pe saturate.
Revolutia permanenta a lui Ion Iliescu a umplut campii politici de rapita doctrinara. In mainile lui si pleava politica prinde radacini, da rod. Progeniturile sunt la fel de vorbarete si pline de texte, ceea ce demonstreaza ca mai sunt unii pe care vorbirea nu-i deosebeste de maimute. Premierul Adrian Nastase care, se spune, ca orice racan, umbla cu bastonul de presedinte in ranita, promite Romaniei o Constitutie robusta, pe care Europa n-o va uita cand va discuta despre integrare. Da zilnic in coruptie, simuland scene de lupta ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu. Si, pe masura ce oamenii sunt tot mai saraci, tocmeste armate de functionari sa puna pe hartie planuri de lupta cu saracia. Face si desface coduri, legi si hotarari. Se invarte prin tara intr-un etern turneu electoral, doar-doar vor uita oamenii ca a jucat si in Armaghedon 2, nu numai in Cu mainile curate. Si-ar injecta doctrina social-democrata si cu silicon, sa fie mai atragatoare. La randul sau, ministrul Sanatatii a deschis anul universitar in fata unor sali de studenti mai degraba stanjeniti decat piosi. Ministrul, proaspat acuzat de furt intelectual, a vorbit despre moralitate si profesionalism, in chicotelile indecente ale studentilor din ultimul rand. Serban Mihailescu, afonul balzacian de la Palatul Victo
