N-are rost sa ne prefacem. Exista destin. Cine nu l-a trait inca sa faca bine sa taca. Cine l-a trait sa faca un pas inainte si sa spuna ce-a vazut. Adevarul-adevarat. Destinul? O harpie lenesa la minte, indopata si aroganta. Altfel de ce si-ar fi batut joc de Helmuth Rahn? Strangeti-va in jurul focului si luati aminte. Veti auzi o poveste crancena despre rautatea vicleana a destinului, ajutorul pe care-l dam noi, orbii, nefericirii celor pe care credem ca-i iubim si puterea fara seaman a omului singur cu credinta sa.
Sepp catre Gott
Helmuth Rahn s-a nascut in timpul unui turneu inutil. Era 1954, Helmuth Rahn avea pe atunci 25 de ani si echipa sa, Rot Weiss Essen, juca fotbal compensatoriu, in America de Sud. Peste cateva zile urma sa inceapa, in Elvetia, Cupa Mondiala. Cine era german si parte a fotbalului mare era de gasit acolo, in Elvetia. Germania, antrenata din 1938, peste dictatura si suspiciuni postnaziste, de Sepp Herberger, era calificata si instalata intr-un hotel prea putin instelat (sub trei) la Berna. Cine era german si nu reusise sa urce in fotbalul mare era de gasit in afara Bernei. De pilda la Montevideo. Penarol-RW Essen a inceput ca un meci de agatat fete locale si s-a terminat cu un amor prin telepurtare. La inceput, nemtii au stat cuminti sub mascari si trucuri de strand uruguayene. Fetele din localitate au fost cucerite de baietii de la Penarol si tocmai dadeau drumul salvamarilor de care-si legasera inimile cu 10 minute mai inainte.
Deodata, prin minutul 20, Helmuth Rahn s-a sculat in picioare de pe podeaua anonimatului si a inceput sa alerge pe o linie pe care numai el o vedea: destinul tocmai lasase o dara care ducea de la Montevideo la Berna si de acolo spre un loc pustiu in care era infipt un placaj pe care scria cu litere de catran: "Nemurire". Rahn a luat la alergat tot lotul Penarol, marcand din cand in cand goluri
