Autorul Jurnalului ţinut aproape 60 de ani, ajuns acum la al cincilea şi ultimul volum (ediţia a II-a), este un acomodant sau un dezamăgit? Şi una şi alta, însă mai ales un spirit contradictoriu. După ocupara Basarabiei de către ruşi, în vara lui 1940, aceştia sunt numiţi „monştri întinşi pe două continente”. Bolşevismul „vrea să ne aducă spre epoca troglodită”, concepţia lui de viaţă fiind expresia „celui mai lugubru autocratism”, iar U. R. S. S. asemănată cu „uraganul siberian”. Când cumpăna războiului înclină către sovietici, Gala Galaction devine conciliant şi se resemnează ca un creştin drept-credincios ce era: „Dacă bolşevicii ajung stăpâni ai orientului Europei este că aşa a fost voia lui Dumnezeu”.

„Monştrii” şi „troglodiţii” de ieri se transformă dintr-o dată în salvatori, mărinimoşi, veniţi să ne „higienizeze” ţara şi să ne înveţe... democraţia! Efectuând această piruetă subită, care nu prea era spre onoarea unei feţe bisericeşti, vechiul umanitarist şi militant pentru un socialism creştin se iluziona că a sosit vremea împlinirii idealurilor sale din tinereţe. Naivitatea lui va fi exploatată de către noii „democraţi”, care-l vor cultiva, ca şi pe alţi intelectuali, dispuşi la compromis, pentru imagine, cum am zice azi. Va deveni un acomodant, pe parcurs încercând să-şi explice cu umilinţă atitudinea, şi un mare dezamăgit faţă cu realitatea, care, surprinzător, nu bănuia că-i va contrazice profund credinţa religioasă şi convingerile politice de bun simţ.

Gala Galaction face uneori observaţii oarecum neutrale. El constată, spre exemplu, că „burghezia românească nu vrea să moară la comandă. Asaltul democraţiei roşii e din ce în ce mai stăruitor. Alteori, condamnă crimele naziste din lagărele Germaniei, „cuptoarele, zalhanalele de oameni, băile în care te scăldai pentru vecie.” Prieten şi apărător din totdeauna al evreilor, parti