Am citit şi auzit săptămâna trecută tot soiul de evaluări ale alianţei dintre PNL şi PD. Unele mai încurajatoare decît ar fi cazul, altele chisnovat negativiste. Pe unii dintre comentatori pare a-i fi flambat discursul de învingători ţinut în duet de Stolojan şi Băsescu, în timp ce alţii cred că din această alianţă nu se va alege mare lucru, comparând-o cu eşecul care s-a dovedit Convenţia Democrată la ultimele alegeri.

Evident că premierul Năstase a pedalat pe comparaţia cu eşecul CDR, pentru a contracara mesajul politic al noii alianţe. Ar fi fost bizar însă dacă şeful PSD-ului nu ar fi folosit acest prilej pentru a-şi mobiliza alegătorii şi pentru a le adresa un mesaj nehotărîţilor. Tot atît de adevărat e şi că în partida sa de şah cu opoziţia, Adrian Năstase e pentru prima oară obligat la mutarea a doua. Alianţa liberalilor cu pediştii e un fapt, unul dintre puţinele din lumea noastră politică în care PSD-ul e într-o permanentă ofensivă, iar opoziţia se agită fără s-o ia nimeni în seamă.

Premierul, care se pricepe la combinaţii de culise şi care ştie că luate separat nici unul dintre partidele alianţei nou apărute nu e un adversar pe măsura PSD, se teme de această alianţă pentru că ea nu e o simplă însumare de voturi. Uriaşa gargariseală politică de la noi, în care opoziţia reacţiona previzibil la mutările partidului de guvernămînt, jucînd în permanenţă cu negrele, s-a metamorfozat brusc prin alinierea la start a unui nou competitor. Este vorba de această alianţă care lasă suficient spaţiu de manevră partidelor care o compun, fiindcă nu elimină principiul iniţiativei fiecăruia dintre ele, ci vrea să-l folosească pentru ca atît PNL, cît şi mai ales PD să-şi îmbunătăţească scorul electoral. Astfel că e posibil ca unii dintre alegătorii care nu i-ar da votul nici lui Stolojan, nici lui Băsescu să vadă în tandemul celor doi un compet