Publicată într-o primă ediţie în 1959, cartea sociologului de origine canadiană Erving Goffman The Presentation of Self in Everyday Life (tradusă de Simona Drăgan şi Laura Albulescu sub titlul Viaţa cotidiană ca spectacol) e ceea ce limbajul clasic numeşte o „piatră de temelie” pentru un tip de abordare aproape revoluţionar în ştiinţele sociale.

Membru al Şcolii de la Chicago (unde şi-a luat în 1953 doctoratul), Goffman scrie din perspectiva interacţiunii simbolice, analizînd în principal elementele ce iau parte la această interacţiune (însă exclusiv în sisteme sociale închise, fără să ia în discuţie interacţiunea dintre instituţii), cu accent asupra psihologiei individului şi contactului social direct, dintr-un punct de vedere şi cu un vocabular împrumutat din artele spectacolului: prezentarea sinelui ca dramaturgie.

În orice context social, individul tinde să adopte un rol, să-şi controleze comportamentul şi reacţiile astfel încît impresia pe care o induce audienţei să fie pe măsura intenţiilor sale: şeful să creadă că munceşte, soţul/ soţia c-o/ că-l iubeşte, vînzătorul – că ştie ce cumpără, vecinii – că-i harnic, funcţionarul bancar – că-i un bun platnic etc. În situaţia de performer, nevoit (prin presiune socială) să controleze, de fapt, impresia pe care-o produce, actorul social îşi construieşte o „faţă” (care, la Goffman cel puţin, nu se confundă cu masca ori persona).

O povestire dintr-un volum de-nceput al lui O. Henry îl are drept erou pe un tînăr care, timp de 10 săptămîni, duce o viaţă dintre cele mai anoste şi lipsite de perspectivă, ca funcţionar mai mult decît modest; în fiecare săptămînă însă, economiseşte un dolar pentru ca în sîmbăta a celei de-a unsprezecea săptămîni să se-mbrace cu unicele lui haine elegante (dar ultra-elegante!) şi să se ducă la un restaurant scump, cheltuind toţi banii pe imaginea (în