Ruxandra Cesereanu este printre puţinii scriitori de la noi care practică scrisul la modul profesionist. A publicat poezie, proză scurtă, eseu, antologhează, face şi critică literară, scrie studii serioase, iar anul trecut i-a apărut pe piaţă şi un roman. Oricât de la modă ar fi astăzi literatura cu şi despre sex (dar când n-a fost!), în micuţa noastră literatură o astfel de scriere este binevenită oricum. Nu ştiu în ce măsură Ruxandra Cesereanu şi-a publicat romanul trăgând cu ochiul în Occident, cert e că această carte a apărut într-un moment prielnic.

Aşa cum o arată şi titlul, Tricephalos este un triptic narativ, fiecare parte constituindu-se în jurul câte unei călătorii: Paris, New York şi propriul corp/Creta. Trei călătorii fără un scop declarat, conjuncturale, voit iniţiatice, fiecare naraţiune încercând să se închege cumva, căci nu e foarte clar ce anume declanşează istorisirea, care e miza şi finalitatea ei. Aici e şi partea şubredă care face ca acest roman să se clatine la fiecare pagină. Cartea începe abrupt cu călătoria la Paris şi imediat este găsit şi pretextul narativ: odată ajunsă aici, naratoarea descoperă că ar putea căuta o fostă prietenă devenită cocotă celebră, sub numele de Licorna. Prilej de consideraţii eseistice pe marginea semnificaţiilor erotice ale celebrei tapiserii. Mai mult de jumătate din roman sunt, de fapt, note de călătorie prelucrate stilistic, îmbogăţite bibliografic, camuflate în livresc şi cu trimiteri mitologice abundente care însă diminuează serios efectul şi chiar obosesc la lectură. Până la urmă toată savoarea primei părţi este inventarul excentricelor cabarete pariziene (nu ştiu dacă reale) prin care este căutată Licorna, cunoscută de toţi dar - previzibil - de negăsit.

În partea a doua a cărţii, naratoarea se preface o Alisă modernă în ţara minunilor new yorkeze de tot felul, trecute toate,