Ia naştere Dada
Pe cîtăvreme Cabaretul lăsa impresia unei brambureli simpatice, mişcarea care începea să se contureze pornea de la un protest radical. Tinerii strigau că nu au încredere în artă şi în concesiile impuse de ea. În mod confuz, refuzau să întemeieze o nouă şcoală de artă modernă. Lucrurile au explodat la Cabaret. «Cei care sînt cu noi îşi apără libertatea – explică Tzara. Noi nu recunoaştem nici o teorie. Ne-am săturat de academiile cubiste şi futuriste, laboratoare de idei despre formă. […] Să răcnească fiecare, avem înaintea noastră mult de distrus, de negat. Măturaţi, curăţaţi!»1)
Hans Arp mergea şi mai departe spunînd că, în mijlocul «abatoarelor create de războiul mondial, noi căutam o artă elementară, care trebuia să-i salveze pe oameni de marea nebunie a acelor vremuri».
La operaţiunea de dinamitare au aderat şi nişte fanatici ca Johanes Baader. Cu aerul său de călugăr militar, e mereu în prima linie. Predicator ambulant, iluminat, fără scrupule, se orientează spre Cabaret pentru că acolo îşi putea exercita arta provocării şi a scandalului... Candidat în alegeri, preşedinte al Societăţii Anonime a lui Hristos, Baader îşi distribuia comunicatele prin redacţii. Tzara era fascinat de tumultul orchestrat de Baader cu atîta dibăcie. N-avea să uite această lecţie.
Richard Huelsenbeck era şi el un militant al avangardei. Fugise din Germania şi intrase în contact cu acest grup în care mocnea revolta împotriva oricărui conformism. În Jurnalul său, Ball nota că acestui nou-venit i-ar plăcea să bată toba pînă cînd literatura ar intra în pămînt. Pe 26 februarie, Tzara scria: «Sosire Huelsenbeck, bum! bum! ba-da-bum! Nu se opune tonului iniţial – Mare serată – poem simultan în trei limbi, proteste, zgomot, muzică neagră.»2)
Huelsenbeck a făcut mult zgomot şi a accelerat ritmul.
