Satul de marmura. In Alun, un sat din halucinanta Tara a Padurenilor, mai traiesc opt batrani. Panditi de moarte la coltul casei, ei nu se tem de tarana care-i asteapta, ci de faptul ca frumoasa lor biserica din marmura alba va fi data pustiului. O singura nadejde mai traieste in ei: sa se faca o ma...
Satul de marmura
In Alun, un sat din halucinanta Tara a Padurenilor, mai traiesc opt batrani. Panditi de moarte la coltul casei, ei nu se tem de tarana care-i asteapta, ci de faptul ca frumoasa lor biserica din marmura alba va fi data pustiului. O singura nadejde mai traieste in ei: sa se faca o manastire acolo, care sa o tina in viata si sa aduca oamenii inapoi
Haladuim pe potecile toamnei, in crucea zilei, prin Muntii Poiana Ruscai. Drumul serpuieste pe dealuri, pe sub cerul albastru, prin sate aproape pustii. Inca e cald, dar primele brume au ars, deja, pajistile montane, chircind unduirea molateca a ierbii. Prafos si abrupt, suisul se ingusteaza pe masura ce urca spre inaltimi. Brusc, ramanem incremeniti. Dealul din fata noastra e taiat pe diagonala de o carare ce straluceste orbitor. "Marmura!", soptim fascinati si ne asezam in genunchi, pipaind drumul pavat cu pietre care stralucesc ca argintul. O adevarata cale imperiala, lungita pe aproape doi kilometri, urca scanteind muntele. Nu doar drumul e pardosit cu piatra cea pretioasa, ci si marginea lui, niste parapeti maiestuosi, catarandu-se, triumfal, in vazduh. La orizont, cararea impunge cerul. Apoi coboara lin, pentru a urca din nou, serpuind, spre un sat aflat deasupra pamantului: Alun, satul din marmura, satul cu toate ulitele si gardurile batute in tandari de piatra stralucitoare. O asezare ireala, strafulgerand in soarele toamnei, asemenea unei urzeli de vis.
*
Alun pare un sat-muzeu. Pe ulitele sale albe ca laptele nu se vede picior de om. Doar o vita
