Ciopy. La varsta de trei luni am ramas in grija bunicii, tata fiind decedat, iar mama bolnava. Era in 41 si dintii razboiului deja se simteau. Ca sa-si intregeasca veniturile putine, bunica lucra cu jumatate de norma ca femeie de serviciu la o gradinita din Timisoara, in restul timpului fiind spalato...
Ciopy
La varsta de trei luni am ramas in grija bunicii, tata fiind decedat, iar mama bolnava. Era in 41 si dintii razboiului deja se simteau. Ca sa-si intregeasca veniturile putine, bunica lucra cu jumatate de norma ca femeie de serviciu la o gradinita din Timisoara, in restul timpului fiind spalatoreasa de lux la diferite familii mai instarite din cartier. Pentru a putea sa munceasca in liniste, ma purta dupa ea, asezata la oarecare distanta, intr-o cosarca de rufe. Langa mine, mereu atent si de paza, era un caine alb, frumos, dar mai ales intelept, pe nume Ciopy. Prin latratul lui insistent, el o anunta la timp pe bunica daca deveneam agitata, daca trebuia sa ma schimbe sau plangeam dupa biberon. Nu lasa pe nimeni sa se apropie, nici macar o musca sau vreun tantar, vanandu-le cu mare indemanare. Cand am mai crescut si ma rasturnam din cos pe podea, Ciopy incepea sa se-agite si bunica ma returna la "domiciliul" meu. Odata cu inaintarea in varsta, cosul a fost inlocuit cu o patura, pusa direct pe podea. Mai atent ca-nainte, fiindca incepusem sa-mi iau lumea-n cap, Ciopy se repezea sa-mi bareze evadarile, cand porneam spre cazanul in care fierbeau rufele. Nu-i pasa ca-l bateam, ca-l trageam cu manutele mele de par. Tot cu Ciopy am invatat si sa fac primii pasi, agatata de blana lui. Cadeam, ma ridicam, o luam de la capat, in latraturile sale pline de incurajari: "Hai, mai incearca o data", spunea si porneam incetinel-incetinel spre bunica, aratandu-i, fericita, ce pot. Si uite asa, sub privirile ei dragastoase si pazita strasnic de cainele cel cr
